Intrarea autocamioanelor în Bulgaria este oprită prin toate punctele de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu, din cauza vremii nefavorabile, potrivit g4media.ro.
Deoarece situaţia meteorologică nu s-a îmbunătăţit pe teritoriul statului vecin, autorităţile bulgare au informat din seara zilei de duminică, 26 noiembrie, despre faptul că nu permit intrarea autocamioanelor prin niciunul din Punctele de Trecere a Frontierei din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.
Este vorba, după cum urmează: pe raza judeţului Giurgiu, prin PTF Giurgiu, pe raza judeţului Călăraşi prin PTF Călăraşi, prin PTF Turnu Măgurele şi PTF Zimnicea, din judeţul Teleorman, PTF Calafat şi PTF Bechet din judeţul Dolj. Această restricţie nu a fost ridicată nici până la această oră, a comunicat luni, ITPF Giurgiu.
Traficul camioanelor la ieşirea prin PTF Giurgiu a fost suspendat de autorităţile bulgare de duminică de la orele 15:00
Autorităţile bulgare au informat ITPF Giurgiu că traficul pe sensul de ieşire din România, prin acest punct de frontieră va fi suspendat temporar din cauza condiţiilor meteo şi situaţia complicată a drumurilor în condiţii de iarnă din Republica Bulgaria. Măsura a fost extinsă în seara zilei de duminică şi pentru celelalte puncte de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu, respectiv cele din Călăraşi, Teleorman şi Dolj. OMS Europa, avertisment legat de folosirea fără prescripție medicală a antibioticelor