O companie a cumpărat păduri în Africa cu o suprafață echivalentă cu cea a Marii Britanii

Firma din Dubai a cumpărat dreptul de a derula proiecte de conservare a mediului

Padure
Padure sursa foto pixabay

O companie necunoscută din Emiratele Arabe Unite a cumpărat dreptul de a derula proiecte de conservare a mediului pe o suprafață împădurită din Africa egală cu aproape întreg teritoriul Regatului Unit, potrivit digi24.ro.

Firma din Dubai se poate folosi apoi de aceste proiecte pentru a vinde certificate de carbon altor companii și guverne în timp ce acestea continuă să polueze planeta prin arderea de combustibili fosili.

 Seria de acorduri pentru protejarea pădurilor din Zimbabwe, unde compania Blue Carbon are în gestiune păduri care se întind pe 20% din teritoriul țării, Zambia, Kenya, Liberia și Tanzania a fost anunțată în lunile dinaintea summitului climatic anual al ONU, COP28.Acesta va fi găzduit în decembrie de Emiratele Arabe Unite (EAU). 

Potrivit mai multor analiști și activiști de mediu, aceste acorduri de protejare a mediului sunt doar o schemă prin care petrostatul arab folosește inițiative verzi pentru a masca planurile de continuare a extracției de combustibili fosili. EAU a transmis că are în plan să extragă ultimul baril de petrol peste 50 de ani. Atunci este de așteptat ca rezervele sale de petrol să se epuizeze și la câteva decenii după momentul în care societatea ar trebui să renunțe de tot la combustibilii fosili, potrivit oamenilor de știință. 

Președintele companiei Blue Carbon este Șeicul Ahmed Dalmook Al Maktoum, o rudă a conducătorului Dubaiului, prim-ministru al țării, care face parte din familia regală foarte bogată care a condus Dubaiul de 190 de ani.

 Analiștii cred că aceste certificate de carbon vor fi vândute către EAU pentru a echilibra raportul dintre cantitatea uriașă de emisii de carbon produsă de această țară și eforturile de protejare a mediului. Aceste certificate ar putea fi vândute către alte națiuni cu o economie dependentă de exporturile de petrol sau alte companii petroliere din regiune. 

Cu toate că pădurile sunt esențiale pentru a absorbi dioxidul de carbon din atmosferă, ideea de a crea certificate de carbon tranzacționabile ce se câștigă atunci când nu tai pădurile a atras multe critici. În cazul unora dintre cele mai mari companii care se ocupă cu emiterea certificatelor de carbon s-a descoperit că foloseau metode de contabilitate pentru a exagera contribuția reală a proiectelor de conservare a mediului la ameliorarea schimbărilor climatice. „Cei care controlează pădurile din Africa au mulți bani de câștigat. Corporațiile par să fi luat startul la o nouă ‘cursă pentru Africa’”, a spus Justin Kenrick de la Forest Peoples Programme. Primarul Cătălin Cherecheș, dat în urmărire generală