Patru persoane au fost rănite, miercuri dimineaţă, într-un accident rutier care s-a produs pe drumul judeţean DJ 102B, în localitatea Ogretin, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, potrivit observatornews.ro.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din primele verificări reieşind faptul că o femeie de 69 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 102B, din direcţia Vălenii de Munte către Buzău, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 56 de ani.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto, precum şi a doi pasageri de 51, respectiv 54 de ani, care se aflau în autoturismul condus de bărbat”, precizează sursa citată. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.