Unul dintre cele mai celebre dosare penale ale anilor 2000 al „mafiei fierului vechi”, din Hunedoara, îl reprezintă acela în care, în 2007, au fost trimişi în judecată peste 45 de inculpaţi. Cercetările de la acel moment au fost coordonate de către Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigătii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, şi de procurorul Laura Codruţa Kovesi.
Ancheta „Hidra”, a reuşit destructurarea unei enorme reţele infracţionale care a adus în total prejudicii de peste 12,5 milioane de lei prin spălare de bani, evaziune fiscală şi delapidare, împreună cu alte câteva milioane de lei în daune. Potrivit lui Traian Berbeceanu, în momentul trimiterii inculpaţilor în judecată. dosarul de faţă cuprindea peste 120 de volume, fiecare cu aproximativ 200 de pagini.
Strămutarea de la Bistriţa Năsăud a fost cerută de către procurori
La cererea procurorilor Direcţiei de Investigaţii a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, dosarul „Hidra”, a fost strămutat la Tribunalul Bistriţa Năsăud, după scurt timp de la ajungerea acestuia pe rolul instanţei Tribunalului Hunedoara, în anul 2007.
Potrivit DIICOT, din cauza faptului că magistraţii hunedoreni aveau legături cu respectivul caz, judecata acestuia nu a putut fi efectuată la Tribunaluul Hunedoara. Astfel, decizia de mutare a procesului „Hidra”, la instanţa din Bistriţa Năsăud a condus la întârzierea soluţionării cu peste 10 ani, iar în anul 2018, 46 de inculpaţi au fost condamnaţi de către Tribunalul Bistriţa Năsăud la 14 ani de închisoare. Cu toate acestea, sentinţa nu a rămas definitivă, iar în februarie 2019, la apel, Curtea de Apel Cluj-Napoca a decis rejudecarea dosarului menţionat anterior.
Actualmente, după aproape două decenii de la săvârşirea infracţiunilor reclamate în dosarul rejudecat pe fond, ancheta „Hidra”, este încă în faza de citare a părţilor. Cel mai probabil, ancheta de faţă va fi finalizată la fel ca şi cazul Ţăndărei, în care au fost achitaţi definitiv 25 de inculpaţi acuzaţi de traficul a peste 200 de copii.
Fierul furat din combinat era vândut… combinatului
Potrivit anchetatorilor, la începutul anilor 2000 existau zeci de persoane din Hunedoara care activau în gruprile infracionale din judeţ.
„În municipiul Hunedoara, în anul 2004, s-a constituit un grup infracţional organizat, având ca lideri coordonatori pe inculpaţii Raita Andrei-Gheorghe (zis Endre, Calul sau Bulă) şi Ioniţă Gheorghe (zis Ghiţă Francezul). Grupul infracţional organizat a fost constituit în scopul comiterii de infracţiuni grave, în principal pentru a sustrage materiale feroase şi neferoase din incinta SC Mittal Steel SA Hunedoara şi pentru a obţine astfel profituri ilicite foarte mari prin valorificarea bunurilor furate la diferite centre de colectare sau de la persoane particulare care desfăşurau activităţi de colectare ilegale. În cea mai mare parte, atât fierul cât şi aliajele şi materialele neferoase sustrase erau revândute combinatul siderurgic, realizându-se astfel un circuit aparent legal, cu prejudicii foarte mari aduse societăţii sus-menţionate”, declarau anchetatorii.
#news