Valorile temperaturilor din această perioadă sunt situate în limitele normale, vremea fiind din ce în ce mai rece în zilele următoare, atât în ţară cât şi în Capitală.

În cursul acestei zile, în jumătate de nord a ţării, cerul se va prezenta noros, vor fi semnalate preciăitaţii sub formă de ninsoare în zonele de munte (predominant în centru) şi vor apărea ploi care se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare.

În regiunile celelalte, vremea va fi temporar noroasă cu ploi slabe doar pe spaţiile mici.

„Pe suprafeţe mici, în special în Carpaţii Meridionali, cantităţile de apă pot depăşi 10…15 l/mp. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar trecător şi la cote mai reduse şi în sud-vest, centru şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 2 grade”, informează ANM.

În Capitală, cerul va fi noros, vântul moderat, şi se preconizează ploi slabe şi chiar fulgi de zăpadă. Temperatura minimă va fi de -3, -1 grad, în timp ce temperatura maxima va înregistra valori cuprinse între 6-8 grade.

Începând cu data de 28.12.2919  vremea se va răci în toate regiunile.

„În zona joasă din Banat, Dobrogea şi Muntenia vor fi şi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste unde va viscoli ninsoarea, iar temporar şi în restul teritoriului, cu precădere în Moldova, Banat şi vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 7 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade”, mai anunţă meteorologii.

În Capitală, sâmbătă, cerul va noros, iar spre seară şi noaptea este posibilă apariţia precipitaţiilor slabe, mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu o temperatura maximă de 3-5 grade, iar cea minimă de -3, -1 grad.

Ziua de 29.12.2019 aduce cu aceasta precipitaţii diverse care se vor transforma în ninsori la munte şi în Moldova. Va ninge, de asemenea, şi în Dobrogea şi Muntenia.

„În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ninsori slabe, cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului în Transilvania. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări ziua la munte precum şi în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -10 şi -1 grad”, arată sursa citată.

În Bucureşti, duminică se preconizează ninsori slabe sau lapoviţă, iar temperatura maximă va fi de 2-3 grade, în timp ce cea minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade.

#news