Un număr de 15 persoane care ar fi exploatat ilegal, timp de mai mulți ani, zăcăminte de aur din galerii miniere de la Roșia Montană au fost trimise în judecată pentru furt calificat, evaziune fiscală și spălare de bani. Ele sunt acuzate că, începând din anul 2013, în mod repetat, au pătruns în special pe timpul nopții și au sustras din galeriile miniere din Roșia Montană zăcământ cu conținut aurifer, pe care l-au prelucrat și au valorificat aurul rezultat, potrivit ziare.com.
Ancheta a început în anul 2015, când s-au desfășurat 64 de percheziţii în judeţele Alba, Mureş, Cluj şi Bihor. Printre cei trimiși în judecată este și bulibașa romilor din comună precum și un nepot al primarului din Roșia Montană.
Dosarul a fost înregistrat miercuri, 19 decembrie 2022, la Tribunalul Alba. „Din cercetări a reieşit că în perioada 2013-2015, persoanele ar fi exploatat, fără autorizaţie, zăcământ aurifer din galeriile miniere sau halde aflate în zona Roşia Montană. Aceştia ar fi sustras şi comercializat produse aurifere, introducându-le fără forme legale în circuitul economic sau plasându-le la casele de amanet sub forma unor garanţii fără returnarea sumelor de bani împrumutate”, au transmis reprezentanți ai IPJ Alba. În timpul percheziţiilor la persoane din zona Roşia Montană şi Abrud, în majoritate romi, au fost descoperite şi indisponibilizate mai multe dispozitive artizanale de căutare a aurului, saci cu steril pregătit pentru prelucrare şi aproximativ 1,5 kilograme aur.
Poliţiştii au confiscat la percheziţii instrumente utilizate la extracţia aurului, printre care şi un şaitroc, dar şi recipiente cu nămol pregătit pentru a fi prelucrat.
”Inculpații, începând din anul 2013, în mod repetat, au pătruns în special pe timpul nopții și au sustras din galeriile miniere din Roșia Montană zăcământ cu conținut aurifer, pe care l-au prelucrat și au valorificat aurul rezultat, pe de o parte, iar pe de altă parte au procedat la dobândirea, prin achiziționare, de cantități de aur rezultat din furturi și prelucrare, de la diverse persoane care sustrag zăcământ aurifer și steril din minele și din perimetrul industrial de la Roșia Montană, aur care l-au folosit în scopul obținerii de foloase bănești rezultate din revânzarea în profit”, au susținut anchetatorii. Având în vedere că faptele datează de cel puțin opt ani, până la judecata efectivă fiind posibil ca infracțiunile să se prescrie.
Unul dintre cei mai cunoscuţi travestiţi din Iaşi și-a pierdut viața în timpul unui live pe Facebook