Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc, marţi, onomastica, de sărbătorea Sfântului Ştefan. Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 359.675 de bărbaţi şi 148.924 de femei. La bărbaţi, cel mai întâlnit prenume este Ştefan – 307.196 persoane, iar la femei Ştefania – 121.107 persoane. Printre derivatele masculine se află: Fane – 497 persoane, Fănel – 8.166, Fănică – 4.695, Istvan – 32.443, Ştefănel – 3.502, Ştefănuş – 4, Ştefănuţ – 3.172. La femei, derivatele sunt: Fana – 30, Fănica – 8.130, Fănuţa – 1.005 şi Ştefana – 18.652, potrivit ziare.com.
Sfântul Ştefan este unul dintre cei şapte diaconi aleşi din rândul evreilor elenişti, pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac, ceilalţi diaconi fiind Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae Antiohianul. După alegerea lor din rândul credincioşilor, ei au fost duşi înaintea apostolilor.
Ei rugându-se şi-au pus mâinile peste ei şi i-au făcut diaconi. Ştefan, fiind plin de credinţă şi de putere, era cel dintâi dintre dânşii, pentru aceasta a fost numit arhidiacon.
Ştefan, fiind plin de credinţă şi de putere, era cel dintâi dintre dânşii, pentru aceasta a fost numit arhidiacon. Odată, într-o adunare în Ierusalim, făcîndu-se întrebare despre Iisus Hristos, unii ziceau că este proroc, iar alţii amăgitor şi alţii că este Fiul lui Dumnezeu.
Atunci Sfântul Ştefan a vorbit dintr-un loc mai înalt şi a vestit tuturor pe Iisus Hristos, spunând: „Bărbaţi, fraţi, aflaţi pentru ce s-au înmulţit răutăţile între voi şi s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile şi S-a pogorît pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproşi i-a curăţit şi dracii a izgonit” (Vieţile Sfinţilor).
„Sfântul Ştefan stătea în mijlocul acelei adunări ucigaşe ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind cu lumina dumnezeiescului dar, precum odinioară Moise s-a preamărit cu strălucirea feţei lui, şi toţi cei ce şedeau în adunare, căutând la dânsul, au văzut faţa lui ca faţa îngerului” (Vieţile Sfinţilor).
Consiliul Național al Secuilor i-a cerut premierului Nicolae Ciucă autonomie teritorială