Două fetițe accidentate după ce au fost lovite de o mașină în județul Argeș

Fetițele au ajuns la spital cu răni grave

SMURD
SMURD

Două fetițe, de 3 și 7 ani, au ajuns la spital cu răni grave, după ce au fost lovite puternic de către o mașină, într-o comună din Argeș, potrivit ziare.com.

 Accidentul s-a produs în comuna Micești, satul Păuleasca. Două echipaje SMURD și un echipaj SAJ s-au deplasat de urgență la fața locului. 

„DJ 740, sesizare accident în care doi copii ar fi fost loviți de un autoturism, din primele date, pe raza comunei Micești”, anunță IPJ Argeș. Polițiștii Biroului Rutier Pitești desfășoară cercetări. „Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, a rezultat că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei, un tânăr de 22 de ani, din comuna Micești, care conducea un autoturism pe DJ 740, pe raza localității de domiciliu, circulând pe direcția Micești spre Mălureni, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

El a ieșit în afara carosabilului și acroșând două fetițe, de 3 și 7 ani, potrivit IPJ Argeș. 

Conform polițiștilor, ambele fetițe au suferit leziuni grave, fiind transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a relevat că acesta nu consumase alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc. Pericol major de avalanșe la munte