Până acum, din 1989 încoace, doar Dumnezeu a fost adevăratul ministru al agriculturii: a pus plapumă de zăpadă peste semănături, a dat ploi la timp, căldură potrivită. Toate ca să aibă românii ce să pună pe masă, în primul rând pâine dar și legume, fructe, carne și tot ce mai trebuie.

Chiar dacă, pentru foarte mulți români, supermarketul rămâne cornul abundenței, supermarket care i-a modificat și multe tabieturi alimentare.

Lăsând la o parte acum analiza sociologică a schimbării tabieturilor alimentare ale românilor, este de remarcat tăcerea asurzitoare a ministrului Agriculturii și a șefului guvernului în privința unei situații care se întrevede a fi extrem de gravă.

Doar specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie atrag atenția, din ce în ce mai des și încercând să nu alarmeze populația, asupra unui anotimp de foc, la propriu, care urmează din primăvară.

Veterinarul de la Cluj, pus în fruntea Agriculturii, nu scoate o vorbă despre situația gravă în care se află agricultura românească. Parcă nenorocirile vin una după alta în domeniul securității alimentare, ca într-un blestem lung: persistența pestei porcine africane, un nou val al gripei aviare și o secetă gravă.

Probabil că și ministrul Agriculturii și noii săi consilieri politici așteaptă anticipatele. Chiar dacă deocamdată se anticipează doar  începutul unei catastrofe alimentare. Nimeni de la Agricultură sau din fruntea guvernului nu vorbește de vreo soluție pentru contracararea, măcar parțială, a vremurilor grele care vin.

Nimic despre urgentarea punerii în funcțiune, chiar parțială, a sistemelor de irigații. Nu se spune nimic pentru că nu există nici un interes pentru o analiză serioasă și, pe cale de consecință, nu există nici vreun proiect care să ofere speranțe.

Iohannis nu pare să fie deloc îngrijorat de ceea ce ne așteaptă în acest sens (bine, el în general nu pare îngrijorat de nimic din ceea ce i se întâmplă rău țării!)! Și atunci, de ce ar mai da la sapă bunul Dumnezeu și ar căra apă, pentru niște nesimțiți inconștienți, care așteaptă să le pice de la turci pere mălăiețe și pline de pesticide?!  

#News