Invitată, în cursul serii trecute, la emisiunea România9, a postului de televiziune TVR1, ministrul Muncii Raluca Turcan a vorbit despre diferențele dintre pensiile speciale și cele… nespeciale. Astfel, în opinia ministrului, pentru ca CCR să accepte propunerea de mișcorare a pensiilor speciale, trebuie avut grijă, în mod deosebit, la cele ale magistraților, cele care îi dor cel mai tare pe judecătorii CCR, fiind beneficiari direcți (cele mai mari pensii speciale, de altfel).
De menționat că, în țara noastră, există 900.000 de pensionari care au pensie minimă socială. Aproximativ 3 milioane de pensionari au o pensie aproape de salariul minim.
„Pe pensii speciale avem 6 categorii: evident cele mai mari pensii există pentru magistrați. De ce nu s-a reușit până acum? Nu sunt foarte mulți beneficiari, sunt 9.500 de beneficiari cu pensii speciale, dar care și-au obținut aceste pensii speciale prin diferite tipuri de lobby în Parlament, astfel încât după ce aveam o lege bazată pe contributivitate, cred că în anul 2010, în decursul timpului au tot apărut legi speciale pentru diferite categorii. Ce înseamnă? Că s-a politizat foarte tare acest subiect”, a spus Raluca Turcan, la TVR.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a mai spus, de asemenea, că se lucrează intens la un proiect de lege care să vizeze pensiile speciele și să fie agreat și de CCR, în cazul în care cineva decide să atace proiectul de lege.
„Lucrăm pe diferite variante care să aducă într-un echilibru partea de contributivitate cu partea de criterii favorizante și să intre și acești beneficiari de pensii speciale în sistemul de echitate pe care îl urmărim în sistemul public. De umblat asupra lor vom umbla. De ce nu sunt atât de radicală acum? Pentru că încercăm să găsim acea formulă juridică care să ne treacă de CCR. Sunt sinceră: riscăm ca dacă intrăm cu o variantă foarte abruptă CCR ne va spune că nu se poate”, a mai spus Raluca Turcan.
Citește și: Polonia a interzis avorturile, cu mici excepții