Inventivitatea românească ajunge peste hotare, direct în Irlanda. Un bărbat în vârstă de 55 ani a fost prins pescuind bani din cutia milei, anunță Digi24. Fapta nu este una izolată, mai multe biserici din comitatele Waterford și Cork suferind aceeași soartă. Sumele sustrase de acesta variază între 5 și 15 lire sterline, anunță sursa citată.
Irlanda deschide sezonul de pescuit… la bani
Vasile Chilimbar, spaima celor sfinte
Românul Vasile Chilimbar se folosea de un fir, la capătul căruia agăța, în prealabil, un cârlig de pescuit, cu ajutorul căruia extrăgea bani din cutiile milei aflate în incinta bisericilor din comitatele menționate anterior. De regulă, în cutia milei se află sume mai mici sau mai mari de bani, provenite din donațiile enoriașilor către biserici, pentru a putea, ulterior, să fie folosiți în scopuri caritabile (în Irlanda), ori pentru întreținerea lăcașelor de cult (în România).
Astfel, Chilimbar este acuzat, în acest moment, de cinci furturi executate cu mare inventivitate în Shanagarry, Cloyne, Dungarvan și Carrigtwohill.
Poliția din Irlanda a declarat că nu are de gând să stea în calea eliberării pe cauțiune a bărbatului, atât timp cât acesta va respecta regulile impuse eliberării condiționate, spre exemplu, lui Chilimbar fiindu-i refuzat dreptul de a se mai apropia de biserici (inclusiv de cele jefuite), de asemenea, având obligația de a da zilnic cu subsemnatul la secția de poliție Togher din Cork City. Firește, acesta a acceptat termenii eliberării.
În acest moment, românul este investigat pentru faptele sale, urmând ca în data de 11 martie să aibă parte de o nouă înfățișare în fața instanței. Surse din anchetă menționează că acesta ar putea să adune acuzații noi care să se adauge cazului curent.
Știrea inițiată, apărută în presa locală din Irlanda, poate fi citită integral pe Irish Examiner.
Citește și: România, în topurile UE – la corupție