Doi cetățeni români morți în incendiul blocului din Valencia, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe

Cei doi cetățeni români fuseseră inițial declarați dispăruți.

mae
MAE

Doi cetățeni români au murit în incendiul de la blocul din Valencia, a anunțat, marți seara, Ministerul Afacerilor Externe. MAE a precizat că autoritățile spaniole au notificat reprezentanții Consulatului României la Castellon de la Plana că au finalizat procesul de identificare a victimelor, potrivit g4media.ro.

Oficialii au confirmat decesul a doi cetățeni români care fuseseră inițial declarați dispăruți.

Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiei îndoliate. MAE precizează că familia cetăţenilor români decedaţi a fost notificată de către autorităţile spaniole, conform procedurilor. Totodată, MAE menţionează că reprezentanţii Consulatului României la Castellon de la Plana sunt în continuare în legătură cu autorităţile spaniole şi cu cetățenii români afectaţi de incendiu care au solicitat asistenţă consulară.

Reprezentanţii Consulatului urmăresc evoluţia situaţiei, în vederea asigurării asistenţei/protecţiei consulare, conform competenţelor şi cu respectarea legislaţiei spaniole.

MAE menţionează că reprezentanţii Consulatului României la Castellon de la Plana sunt în continuare în legătură cu autorităţile spaniole şi cu cetățenii români afectaţi de incendiu care au solicitat asistenţă consulară şi urmăresc evoluţia situaţiei, în vederea asigurării asistenţei/protecţiei consulare, conform competenţelor şi cu respectarea legislaţiei spaniole. Două românce, mamă și fiică, erau date dispărute după incendiul de la Valencia. Trei tineri dispăruţi dintr-un centru de plasament din județul Hunedoara