Foto: Facebook

Codrin Ștefănescu, această relicvă politică uitată de Dragnea prin PSD, își manifestă opinia pe Facebook ca și cum nici usturoi n-ar fi mâncat și nici gura nu i-ar mirosi a dosare. Dar ce zic eu? E o țară liberă, așadar toată lumea are dreptul să-și spună părerea: chiar și Codrin. Nu de alta, dar limitarea drepturilor cetățenești nu prevede și limitarea dreptului la exprimare.

Asta, așa, în pofida faptului că prin PSD, de când e Ciolacu președinte, Ștefănescu nu prea mai are cuvânt de spus. Însă pe Facebook nu-l limitează nimeni. De ce? „Pentru că putem”, dacă vă amintiți celebra replică a acestuia, de pe vremea când se cățăra pe spatele lui Dragnea.

Lamentările lui Codrin Ștefănescu

”Avem conducātori slabi. Incompetenți. Frustrați. Care iau decizii haotice sau cretine. Și care saboteazā în mod direct oameni excepționali precum Arafat sau profesorul Streinu Cercel. În dauna noastrā!” , scrie Codrin Ștefănescu pe contul lui de Facebook.

Haideți să analizăm un pic spusele fostului locotenent al lui Liviu Dragnea. De acord că situația nu-i una tocmai roz în momentul de față și că ne-am dori cu toții să dispară haosul, agițația sau lipsa de consecvență. Însă tu, Codrine, ai face bine să taci mâlc și să-ți concentrezi atenția pe propriile tale acte de corupție. Fă liniște și bucură-te de faptul că acum toată lumea are alte treburi decât să te înfunde pe tine. Ia-o ca pe-o șansă pe care viața ți-a dat-o. Izolează-te la domiciliu ca să te înveți cu izolarea de la Rahova și eventual cere-i câteva sfaturi fostului tău șef despre cum e să stai sub pază. S-ar putea să ai nevoie de el când se va termina tot haosul ăsta cu pandemia.

Nu de alta, dar n-am stat atâtea seri în frig pe la proteste ca să ai tu în continuare dreptul acum să-ți „spui opinia” pe Facebook.

Citește și: Codrin Ștefănescu, bântuit de-o fotografie

#News