Specialiştii din Timişoara avertizează că a reînceput sezonul căpuşelor, mai ales că iarba din mai multe parcuri a crescut foarte mult în urma ploilor şi nu a fost tăiată. Numai în ultimele două săptămâni, aproape 20 de persoane au solicitat ajutorul medicilor de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” Timişoara după ce au fost muşcate de insectele parazite, potrivit stiripesurse.ro.
Potrivit unui comunicat de presă al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, începând cu luna aprilie şi până în noiembrie, căpuşele sunt active
Acestea trăiesc în zonele cu iarbă înaltă, dar şi în cele cu umiditate ridicată. Odată cu creşterea temperaturilor, au apărut şi primele cazuri.În ultimele două săptămâni, aproximativ 20 de persoane s-au prezentat la camera de urgenţă a spitalului cu muşcătură de căpuşă. Căpuşele sunt insecte parazite care se hrănesc cu sângele gazdei pe al cărei corp ajung. Odată lipite de trup, pot elimina prin salivă diverşi agenţi patogeni. „Cei mai mulţi pacienţi s-au prezentat la Camera de Gardă a unităţii sanitare, au fost consultaţi şi au primit recomandări pentru profilaxia cu antibiotic, dacă a fost necesar, dar şi indicaţii pentru investigaţii post muşcătură căpuşă şi au fost îndrumaţi către Unităţile de Primiri Urgenţe pentru extragerea căpuşelor. Nu puţini au fost cei care au discutat telefonic cu colegii mei pentru a afla care sunt paşii care trebuie făcuţi după ce au fost muşcaţi de insecte. Este foarte important să îndepărtăm căpuşa cât mai repede, în primele 24 de ore. Altfel, există riscul ca bacteria Borrelia, cea care se transmite în urma muşcăturii insectei, să ajungă în sânge, iar de acolo până când pacientul face boala Lyme mai este doar un pas. Îndepărtarea căpuşei trebuie să se facă cu multă grijă, iar noi recomandăm să fie efectuată de un medic chirurg din UPU, şi asta pentru că există riscul ca, în timpul intervenţiei, să îi fie rupt capul insectei parazite, care rămâne în corp şi poate transmite în continuare bacteria Borrelia”, a declarat asist. univ. dr. Mirela Turaiche, medic specialist boli infecţioase Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara.
Bibliotecarul Avram Iancu vrea să traverseze înot Marea Galileii, în Israel