Voucherele sunt gratuite și nu trebuie plătită nici o sumă pentru emiterea lor., sprijinul financiar în valoare de 15.000 de lei fiind complet gratuit, a declarat Gabriela Firea.
Gabriela Firea: Am aflat cu stupefacție de la unele cupluri înscrise în acest program că li se solicită taxe de 1.000 de lei pentru emiterea voucherelor. Sunt extrem de neplăcut surprinsă!
Potrivit ministrului Familiei, ssemenea fapte pun într-o lumină nefavorabilă un demers onorabil și de mare succes. Este complet ilegal, iar ministerul va sesiza instituțiile abilitate, a precizat Gabriela Firea.
Gabriela Firea: În cazul în care vă este solicitată din partea farmaciilor sau a clinicilor incluse în program vreo plată pentru emiterea voucherelor vă rog să nu o achitați și să ne semnalați acest lucru .
Taxa de imprimare și expediere a voucherelor este achitată integral de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, conform obligațiilor contractuale dintre părți. Gabriela Firea face un apel la reprezentanții farmaciilor și clinicilor care au recurs la astfel de practici să înceteze perceperea unei astfel de taxe! Acest program este o reușită și nu trebuie pus în pericol de astfel de gesturi dezonorante. Ministerul Familiei ajută cuplurile care-și doresc un copil, dar se luptă cu infertilitatea!
Gabriela Firea: Nu acceptăm ca altcineva să le pună bețe-n roate și să profite de pe urma lor. Avem deja doamne care au rămas însărcinate și le felicit pe toate! Abia aștept să aflăm noutăți despre venirea pe lume a copiilor mult doriți.
Înregistrarea dosarelor transmise este la zi, până astăzi sunt peste 14.300 de solicitări primite pentru obținerea sprijinului. „Sunt 4.300 de dosare declarate eligibile și peste 3.600 de contracte transmise pentru a fi semnate. De asemenea, peste 2.400 de vouchere au fost comandate și majoritatea au ajuns sau sunt pe drum către beneficiari. Așteptăm în continuare solicitări ! Rog toate persoanele interesate să obțină sprijinul financiar în valoare de 15.000 de lei/procedură să citească atent informațiile de pe pagina Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Urmați toți pașii din regulament, trimiteți toate documentele semnate, folosiți adeverințele oficiale pe care le găsiți pe site și scrieți acolo unde trebuie “conform cu originalul”, pentru a nu risca să pierdeți timp prețios pentru dumneavoastră.”, a declarat Gabriela Firea. Se caută angajați pentru o insulă nelocuită din Oceanul Atlantic