Abia ieri mi-a fost dat să mă vaccinez cu a doua doză. Dacă ar fi să găsesc UN INCONVENIENT al vaccinului Astra Zeneca, ăla ar fi că aștepți vreo trei vieți între prima doză și rapel. Și dacă tot am ajuns la subiectul pro și contra, ar mai fi un aspect demn de menționat. Cu toate că la rapel n-am mai simțit efecte secundare de tipul frisoane și alte mici neplăceri corporale, ca la prima doză, m-am trezit, în această dimineață, cu internetul funcționând ca în 1995. Mă, ce se întâmplă aici? Bill Gates a dat rateu!
Dacă mă pasionau teoriile conspirației, acum aș fi putut vedea o legătură strânsă între rapel și conexiunea mea la internet. Păi, cum, mă, nene? Îmi promiteți conexiune 5G cu warp drive și apoi mă întoarceți în timp, pe vremea lui dial-up? Îmi vreau banii înapoi! Nu de alta, însă nici pe cei de la Soros nu i-am primit încă! Se strâng datoriile și nu știu cum o să vă descurcați la final, când vine nota de plată! Mă simt mințită și furată!
Dincolo de glumele cu internetul și 5G-ul
Lăsând gluma la o parte: ce-o fi, oare, în mintea oamenilor care asociază un simplu vaccin, menit să-ți ofere o oarecare protecție împotriva virusului, cu antenele 5G și cu Bill Gates? De unde a apărut nebunia asta și cine sunt isteții care au luat-o de bună și-au rostogolit-o, astfel încât să devină o teorie a conspirației de talie mondială?
Asta-mi amintește, fără dar și poate, de cea mai savuroasă declarație a unora care cred cu tărie că pământul este plat: „The flat earth society has members all around the globe”, adicătelea, în traducere liberă, „Societatea Pământul este plat are adepți de jur-împrejurul globului” – cu emfază pe „de jur-împrejur” și pe „glob”, desigur.
Cam așa și cu 5G-ul din vaccin.
Haideți să ne închipuim că teoria este, totuși, adevărată
În mod cert, un exercițiu de imaginație obositor, dar s-o facem și pe asta!
Procedura: Luăm chip-ul, îl băgăm în vaccin, vaccin pe care îl introducem în trupurile neprihănite ale celor care nu știu ce-i așteaptă, săracii. De putut, se poate, nimic de comentat. Cu toate astea, vorbim despre o tehnologie atât de nouă încât producția în masă a chip-urilor introduse prin vaccin ar costa mai mult decât își pot, probabil, permite oamenii bogați ai timpurilor noastre.
Vă amintiți cam cât de scumpe erau apelurile cu telefonul mobil la începutul anilor ’90? Sau cam ce papirus de factură îți venea la internet, dacă te scăpai un pic mai mult pe pe diverse site-uri de unde uitai să ieși?
Tehnologiile noi costă. Iar treaba asta e valabilă chiar și în ziua de azi, tehnologia în cauză fiind mult prea nouă pentru ca „șefii lumii” s-o poată introduce, în mare secretomanie, tuturor cetățenilor planetei. Totuși, vorbim despre 7 miliarde de chip-uri, la ultima numărare, în 2020.
N-am să insist să vă vaccinați. Dacă nu v-au convins alții până acum, mă încred că n-am cum să reușesc eu. Apoi, am obosit să tot încerc. Dar dacă nu vă vaccinați, încetați, barem, să mai răspândiți informații ilogice, fără să le rumegați în prealabil.
Citește și editorialul: Meșterul român, între fâsâială, nepricepere și studii la Sorbona