Trei persoane arestate pentru pornografie infantilă

Ele sunt cercetate pentru instigare la agresiune sexuală asupra unui minor

DIICOT
DIICOT. Sursa foto: wikipedia

Trei persoane din Târgu Mureș au fost arestate preventiv pentru instigare la agresiune sexuală și pornografie după ce ar fi determinat o fată de opt ani să simuleze un act sexual și ar fi instigat o persoană cunoscută cu afecțiuni psihice să o atingă pe fată în zona intimă, potrivit stiripesurse.ro.

Polițiștii BCCO și procurorii DIICOT Târgu Mureș au documentat activitatea infracțională a trei persoane cercetate pentru instigare la agresiune sexuală asupra unui minor și pornografie infantilă.

Cercetările efectuate în cauză au stabilit că, în 21 iunie 2024, acestea ar fi instigat o persoană, cunoscută cu afecțiuni psihice, în prezent internată într-o unitate spitalicească, să atingă, în mod repetat, în zona intimă o minoră de 8 ani. De asemenea, în același context, persoanele cercetate ar fi determinat minora să simuleze un act sexual, toate aceste aspecte fiind filmate de către două dintre acestea, cu ajutorul telefoanelor mobile. Ulterior, una dintre persoanele cercetate ar fi distribuit, prin intermediul unei rețele de socializare, materialul pornografic realizat. Procurorii au dispus reținerea celor trei persoane pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a dispus măsura arestării preventive față de acestea pentru 30 de zile.

350 de şacali vor fi vânați până în primăvara anului viitor în Delta Dunării