Antonella Lerca

Bătălia pentru Primăria Sectorului 2 este pe cât de aprigă, pe atât de colorată. Primul candidat transgender și-a anunțat intenția de a candida, pentru un post de consilier local. Conform Antena 3, Antonella Lerca, în vârstă de 30 de ani, activistă în domeniul drepturilor omului, este prima femeie transgender, de etnie romă, care candidează pentru o funcție publică, la alegerile locale anunțate pentru a avea loc pe 27 septembrie.

Antonella Lerca și-a lansat deja afișul și sloganul de campanie: „Nu pot schimba lumea, dar pot schimba Sectorul 2!” și adună semnături pentru un loc în Consiliul Local al Sectorului 2. Pentru aș-i atinge dezideratul Lerca are nevoie de susținerea a cel puțin 1.000 de locuitori. Conform sursei citate, femeia transgender și-a propus să schimbe Sectorul 2 și spune că printre prioritățile ei se numără ajutorarea comunităților vulnerabile din care și ea face parte, respectiv comunitatea LGBTI și cea a romilor. 

„Îmi doresc să fiu un model și pentru alte persoane din comunitatea LGBTI. Trebuie să prindem curaj să intrăm în politică pentru că de acolo putem schimba cu adevărat lucrurile. Am planuri pentru un Sector 2 mai curat, îmi doresc să plafonez chiriile, să ajut comunitățile vulnerabile, să militez pentru drepturile și siguranța femeilor. Nu pot schimba lumea dintr-un post de consilier, dar pot schimba sectorul și pot arăta lumii că și o femeie blamată si condamnată mereu de societate, acuzată de moravuri ușoare, poate fi capabilă și demnă de un post de consilier”, a precizat Antonella Lerca.

Susținere de la Bruxelles

Un activist LBBTI și lucrător sexual din Bruxelles a creat o campanie privată de strângere de fonduri pentru susținerea candidaturii Antonellei. Până acum oamenii au donat peste 1.700 de euro din cei 3.000 de euro de care are nevoie Antonella Lerca. În urmă cu trei ani, Antonella mărturisea pentru Vice.com că este heterosexuală și preferă bărbații. Ea recunoștea că are un cont pe o populară platformă de dating, unde își găsește cu ușurință aventuri de o noapte.

În prezentarea de site-ul specializat, Antonella recunoaște că este o ”lucrătoare sexuală”, care a lucrat peste 10 ani în strănătate și care s-a întors în Sectorul 2 acum patru ani pentru a încerca să schimbe România și comunitățile din care face parte. Într-un alt interviu despre candidatura sa, Antonella Lerca dezvăluie că, în paralel cu activismul, lucrează încă ca escortă. Ea conduce organizația SWC, cu sediul în Sectorul 2, care asistă zeci de beneficiari aflați în situații vulnerabile, persoane care practică munca sexuală.

Citește și: USR câștigă negocierile cu PNL: Dan Cristian Popescu, eliminat din cursă

HashtagNews.ro