Alin Burcea, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, vine cu vești bune pentru turiștii care au ales ca destinație Turcia. Sunt vești bune pentru turism și vești bune pentru cei ce au ales să nu se teamă. Că, până la urmă, de alegere ține totul.
Turcia a decis să nu ceară la intrarea în țară rezultatul negativ al unui test Covid-19.
Este o posibilă strategie pentru susținerea turismului. Sau, la fel de bine, poate fi o perioadă de probă. Asta dacă ne amintim de modul în care au jonglat grecii cu legea. Au fost zile relaxate și au fost decizii luate peste noapte. Și nu pot să nu mă gândesc la sfârșitul lunii iunie când soluțiile erau diferite de la o zi la alta. Se gândeau grecii la buzunarul propriu, inventau soluții și duceau o luptă cu ideea de coronavirus mai ceva ca medicii.
Turcia nu se lasă mai prejos.
”Începând de astăzi, s-a anunţat că turiştii români pot să meargă din nou în Turcia. Tour-operatorii români de chartere încep din 15 august să zboare spre Antalya. E foarte bine că a mai apărut o nouă destinaţie, având în vedere că până acum turiştii noştri aveau de ales între ofertele din România, Grecia şi Bulgaria. Antalya a fost mereu o destinaţie căutată de turiştii români.
Cu siguranţă se vor mai înscrie turişti, pentru că turcii au venit şi cu oferte foarte bune, minus 20 – 30%. În plus, sejururile în Antalya se desfăşoară în condiţii de maximă siguranţă sanitară pentru turişti, indiferent de naţionalitate. Hotelierii turci investesc bani şi resurse pentru respectarea regulilor sanitare în interiorul resorturilor”, a declarat Burcea.
”În Turcia nu se cere să vii cu testul făcut din România, îl fac ei aleatoriu la aeroport şi costurile sunt suportate de ei. Din informaţiile pe care le avem în acest moment, când ajunge turistul în Turcia poate să-şi cumpere opţional asigurări pentru eventuale cheltuieli generate de posibilitatea apariţiei acestei boli. Preţul este între 14 şi 20 de euro.
De asemenea, este recomandabilă o asigurare de călătorie Mondial care are şi componenta Covid, de 68 de lei la plecarea din ţară”, a mai spus Alin Burcea.
A tăcut Turcia până acum și, tind să cred că a tăcut analizând. A analizat ce s-a întâmplat la greci și a fost atentă și la bulgari. A calculat, a decis relaxare și prețuri accesibile. Întrebarea rămâne alta: cât va dura oferta?
Citește și: Călin Ilie și hotelurile pustii din București