Britanici
Britanici. Sursa foto: ziare.com

 Investiție inedită făcută de doi britanici. Aceștia au cumpărat un sat din Franța, pentru care au plătit doar 22.000 de lire sterline, ceea ce înseamnă aproximativ 26.000 de euro, potrivit ziare.com. Cei doi bărbați pot considera că au făcut o afacere bună, ținând cont de faptul că suma este mult mai mică decât cea pe care ar fi dat-o drept avans, pentru cumpărarea unei proprietăți în Marea Britanie.

Un cătun în stare de degradare, cumpărat de cei doi bărbați

Paul Mappley și Yip Ward sunt doi peisagiști în vârstă de 48 de ani, aceștia cumpărând cătunul La Busliere din Normandia. Satul a fost locuit de muncitori agricoli,  dar în prezent se află într-o stare avansată de degradare. În cătun se află un rând de cabane, două hambare, un grajd, un atelier cu două etaje, o fântână, o făbricuță de cidru și un cuptor de pâine,  toate fiind înconjurate de o suprafață de două hectare de teren. Britanicii sunt foarte încântați de afacerea făcută, povestea lor devenind cunoscută după ce afacerea pe care au făcut-o a fost relatată în cadrul unei emisiuni la o televiziune britanică.

Satul va deveni loc pentru vacanțe de lux

Cei doi bărbați au spus că vor să transforme cătunul într-un loc destinat petrecerii vacanțelor de lux. Cei doi locuiau în Marea Britanie în rulota unui prieten.  Atunci când au început să-și caute o casă, au văzut că în comitatul Kent un imobil foarte mic costa până la 250.000 de lire, lucru care nu și-l puteau permite.

După ce prietenul lor le-a spus că vrea să vândă rulota în care locuiau, cei doi bărbați au înțeles că era necesar să își facă un plan. Ei au aflat întâmplător că un sat din nordul Franței era scos la vânzare pentru o sumă care li s-a   părut foarte mică. Chiar dacă renovarea va fi costisitoare și va necesita timp, britanicii sunt dispuși să facă acest lucru „Nu avem deocamdată bani pentru a face ceea ce ne dorim, dar vrem să ajungem la un stadiu în care să știm că nu se vor prăbuși”, a spus Paul Mappley, unul din cei doi britanici. „A deține orice clădire este un vis, dar ceva de genul acesta, cu atât de multă istorie, îți dă un sentiment uimitor. Suntem extrem de norocoși”, a mai dezvăluit britanicul.

Grindină de mărimea unei mingi de tenis a făcut prăpăd în Franța