Autorităţile australiene au eutanasiat 45 de balene-pilot care au eşuat în masă pe o plajă din statul Australia de Vest. Cetaceele făceau parte dintr-un grup de 97 de balene care au eşuat marţi în Cheynes Beach, o plajă situată la aproximativ 450 de kilometri sud-est de oraşul Perth, potrivit g4media.ro.
Cincizeci şi două de balene au murit marţi noaptea, iar autorităţile australiene şi numeroşi voluntari au încercat să le ghideze spre ape mai adânci pe cele 45 de cetacee rămase încă în viaţă în cursul zilei de miercuri
. În ciuda eforturilor depuse, cele 45 de balene-pilot au eşuat din nou pe o plajă în cursul aceleiaşi zile, a anunţat Parks and Wildlife Service din Australia.„Din nefericire, a fost luată decizia de a le eutanasia pe balenele rămase pentru a nu le prelungi suferinţa. A fost o decizie dificilă pentru toţi cei implicaţi în eforturile de salvare, însă bunăstarea animalelor a trebuit să fie factorul determinant. Le mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat în încercarea de a le salva pe aceste balene în ultimele două zile”, au precizat reprezentanţii serviciului australian.
Aproximativ 250 de voluntari înregistraţi şi peste 100 de angajaţi de la Parks and Wildlife Service şi de la alte agenţii australiene „au lucrat fără încetare în apă şi în afara apei”, au adăugat ei.
Cele aproape 100 de balene-pilot au fost observate pentru prima dată în largul zonelor de coastă în cursul zilei de luni şi şi-au petrecut cea mai mare parte a zilei de marţi în timp ce pluteau în ape de mică adâncime într-un grup extrem de compact, alimentând temerile specialiştilor legate de o posibilă eşuare în masă. În septembrie 2020, aproximativ 470 de balene-pilot cu înotătoare lungi au fost găsite eşuate pe patru plaje din zona Macquarie Heads de pe coasta vestică a Tasmaniei – cea mai amplă eşuare în masă înregistrată vreodată în Australia. Balenele-pilot se numără printre speciile cel mai frecvent implicate în episoade de eşuare în masă observate în Australia.
UNESCO cere interzicerea telefoanelor inteligente în școlile din toată lumea