Liviu Dragnea - foto Iulia KELT

Veste bună pe ziua de astăzi vine de la… Liviu Dragnea. Cu toate că vine de la el, vestea bună nu este pentru el, oricât de paradoxal ar suna. Potrivit ultimelor informații, prejudiciul de 90.361 lei din dosarul „Angajărilor Fictive” ar fi fost recuperat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman.

Dosarul „Angajărilor Fictive” este motivul pentru care Liviu Dragnea se află acum după gratii, el fiind condamnat în data de 27 mai 2019 la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. De atunci, Dragnea a încercat în repetate rânduri să facă apel, invocând legi peste legi. Toate încercările fără succes, însă.

Conform deciziei penale nr. 142 din 27.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpații condamnați sunt obligați să achite prejudiciul. Suma aferentă prejudiciului este echivalentul salariului primit de cele două angajate de la DGASPC Teleorman care ulterior s-au dovedit a fi afiliate PSD.

Dragnea se consideră încarcerat pe nedrept

În urmă cu două săptămâni, Liviu Dragnea declara: „Spun ce am mai spus. Am fost trimis la puşcărie total nevinovat. Pe fond, am fost trimis la închisoare de un complet nelegal. Avocatul a arătat că România e parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care e clară şi fără echivoc. Am fost trimis la închisoare prin nerespectarea legii şi, dacă voi fi menţinut în închisoare prin încălcare brutală a drepturilor omului, înseamnă că în România justiţia nu rezistă la presiuni politice. Sper că veţi adopta o decizie prin care să nu se menţină nerespectarea CEDO sau a legilor ţării”, declara Liviu Dragnea.

Citește și: Arrivederci, ‘liberare! Dragnea rămâne la Rahova

#News