În urma clipurilor apărute pe internet în care presupuși militanți USR PLUS și-ar fi pus peruci și ar fi colindat străzile din Voluntari, alianța reacționează și acuză PSD de „jocuri murdare”. În respectivele clipuri, o serie de așa-ziși membri ai alianței pot fi văzuți purtând peruci de femeie și împărțind pliante electorale, ca mai apoi să fie alungați de cetățenii într-o adevărată rafală de huiduieli.
Potrivit acestora, aceste clipuri sunt false și menite să creeze panică și dezinformare.
USR PLUS susține că acei membri nu sunt volutari și nici membri ai partidului
„Alianța USR PLUS condamnă campania murdară a PSD și cere instituțiilor statului să se sesizeze Alianța USR PLUS condamnă înscenarea murdară realizată de PSD, care promovează pe rețelele de socializare clipuri video cu persoane deghizate în reprezentanți ai minorităților sexuale și îmbrăcate cu tricouri false USRPLUS, distribuind pliante electorale în Voluntari. Acele persoane nu sunt membri sau voluntari ai USRPLUS, iar acțiunea este realizată în mod deliberat pentru a induce în eroare alegătorii. Alianța USR PLUS solicită instituțiilor statului să se sesizeze. PSD face ce știe el mai bine de 30 de ani: să mintă, să fure și să incite la ură. Clipurile video sunt promovate în mod coordonat pe rețelele de socializare de membri și simpatizanți ai PSD, inclusiv de către candidați și consilieri ai PSD, cum este Constantin-Cristinel Iliescu consilier în cadrul Consiliului Local Sector 2, o persoană apropiată de candidatul PSD la Sectorul 2, Dan Cristian Popescu”, se arată într-un comunicat trimis de alianță.
Citește și: Ponta speră că moțiunea va trece, dacă „conservele” PSD vor dori