Situație gravă în staţiunea turistică Colibiţa din judeţul Bistriţa-Năsăud. A rămas din nou fără apă, marţi, pentru 24 de ore, după ce operatorul regional de apă-canal a decis sistarea furnizării, pe fondul secetei. La fel s-a întâmplat şi în intervalul 22-23 august, iar situaţia a afectat inclusiv hotelurile şi pensiunile din zonă, potrivit ziare.com.
„În contextul lipsei de precipitaţii din această perioadă, punctul de captare care asigură alimentarea cu apă a localităţii Colibiţa este considerabil afectat”
Debitul apei din punctul de captare fiind foarte scăzut şi insuficient pentru a asigura funcţionarea serviciului de furnizare a apei la parametrii optimi, pentru ca nivelul apei din rezervor să atingă cote optime, compania noastră anunţă abonaţii din localitatea Colibiţa că vom întrerupe furnizarea apei potabile (…) până mâine, 28 august 2024, la ora 10,00 (estimativ)”, se arată în anunţul postat pe pagina de socializare a operatorului Aquabis.
În plus, a rămas fără apă şi localitatea Bistriţa Bârgăului, situată în aval de lacul de acumulare Colibiţa, după ce un dig din zona uzinei tehnice s-a surpat, ceea ce a dus la creşterea turbidităţii apei.
Primarul comunei Bistriţa Bârgăului, Vasile Labă, a precizat că este vorba despre un dig de pământ care nu fusese întărit cu piatră şi care a fost spălat de apele râului Bistriţa Ardeleană. În ceea ce priveşte situaţia staţiunii Colibiţa, edilul spune că seceta din acest an este una fără precedent, unul dintre pârâurile care asigura resursa de apă, Făgeţel, secând în totalitate. Staţiunea turistică de interes local Colibiţa este situată în imediata vecinătate a lacului de acumulare cu acelaşi nume, la poalele Munţilor Călimani.
Producția europeană de porumb, afectată de seceta din România