Viceprimarul din Deveselu, Nicolae Dobre consideră că situația în care s-a aflat comunitatea sa nu este deloc bizară, în contextul în care primarul, candidatul PSD la un nou mandat, era decedat de două săptămâni, dar prezent pe buletinele de vot, mai mult, ales cu majoritate de voturi.
„A rămas pe buletinul de vot și avea dreptul de a fi ales. E o situație legală. Oamenii au înțeles-o. Prin acest vot, dau dreptul și PSD-ului de a pune un candidat la alegeri. Nu mi se pare absolut deloc bizară această situație. Asta e realitatea. Exact cum un om are dreptul la vot, așa și altul are dreptul la a fi votat”, a explicat viceprimarul comunei Deveselu, la Digi 24.
„Bineînțeles. Din 1.600 l-au votat 1.057. Nu e un lucru de gândit? Nu e ceva din care reiese că omul asta a făcut foarte multe, și-a sacrificat totul începând de la sănătate, familie, cunoștințe pentru a crea ceva?
Oamenii văzând candidații care sunt, văzând că PSD nu are reprezentant la alegeri, au considerat că este dreptul lor de alege un alt candidat prin acest vot dându-i posibilitatea de a se înscrie.
Nimeni din ceilalți candidați nu a primit încrederea electoratului. Asta e realitatea. Lumea nu a avut încredere în ceilalți doi concurenți au considerat că și PSD trebuie să vină cu un concurent”, a mai spus viceprimarul din Deveselu.
Duminică seară, după anunțarea rezultatelor, localnicii s-au dus la cimitir să sărbătorească victoria decedatului.
Citește și: Moartea și alegerile locale