Prezență neobișnuit ă în Congresul columbian. Senatorul Josue Alirio Barrera Rodriguez, membru al partidului Centrul Democrat, a intrat călare în sala Congresului, motivând că, săptămâna trecută, preşedintele Senatului a declarat edificiul drept ”pet-friendly” Acest lucru înseamnă că pot fi acceptate animale de companie, potrivit g4media.ro.
Senatorul Barrera Rodriguez a susţinut că, astfel a dorit să sublinieze ”truda ţăranilor acestei ţări, care sunt peste 15 milioane şi care astăzi, în marea lor majoritate, folosesc un căluţ, un măgar pentru a transporta alimente şi a munci”
Senatorul a explicat că dorit să protesteze faţă de proiectele de lege privind interzicerea animalelor la muncile zilnice. ”Domnul preşedinte al Senatului (Roy Barreras) a transmis că noi, senatorii, putem să ne aducem animalele de companie: unii au pisici, câini, alţii au alte lucruşoare, eu am căluţul meu care este animalul meu de companie”, a declarat senatorul de opoziţie, după ce a traversat călare una dintre curţile Capitoliului Naţional.
Paznicii de la clădirea Congresului nu l-au împiedicat pe senator să intre pe cal în instituţie, deoarece preşedintele Senatului nu a precizat ce fel de animale de companie vor fi acceptate. Demersul senatorului a fost criticat de unii congresmeni ai coaliţiei de guvernare, care l-au calificat drept „pantomimă ruşinoasă” şi ”prosteală”.
Barrera Rodriguez a fost guvernator al departamentului Casanare, regiune din estul ţării, unde se află numeroase ferme de bovine.
El, a dat asigurări că ”nu avea cum să rateze aşa o ocazie” de a-l prezenta celorlalţi senatori pe calul său ”Paşaport”, pe care îl foloseşte la muncile câmpului. Roy Barreras, reprezentantul coaliţiei de guvernare Pactul Istoric, a declarat pe 20 septembrie, că Senatul va fi ”pet-friendly”, prezentându-se la tribună parlamentului cu ”Covid”, un câine negru pe care l-a adoptat în timpul pandemiei.
”Începând de săptămâna viitoare Congresul Columbiei va fi ‘pet-friendly’, prietenos cu animalele, aşa că doamnele şi domnii senatori îşi vor putea aduce animalele de companie”, a anunţat Barreras.