Polonia a inaugurat un gazoduct prin care va putea primi gaze din Norvegia, lucru care le va permite polonezilor să reducă dependenţa faţă de gazul natural rusesc. La ceremonie au fost prezenți oficiali din Polonia, Norvegia şi Danemarca, potrivit digi24.ro.
Conducta are o capacitate de transport de 10 miliarde de metri cubi pe an, fiind pentru preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, „visul polonez.”
Livrările prin Baltic Pipe vor începe la 1 octombrie, anul viitor volumul de gaze furnizate prin această conductă fiind estimat la circa 6,5 miliarde de metri cubi. Livrările vor urma să crească în 2024 la circa 7,7 miliarde, potrivit aşteptărilor Guvernului de la Varşovia. Gazoductul Baltic Pipe este un racord prin Danemarca al Europipe II, o conductă care face legătura între Norvegia şi Germania. Inaugurarea gazoductului are loc la o zi după ce au fost semnalate scurgeri misterioase de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică.
„Epoca dominaţiei ruse în domeniul gazului ia sfârşit, epocă marcată de şantaj, ameninţări şi extorsiuni”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la inaugurarea Baltic Pipe.
Ministrul norvegian al energiei, Terje Aasland, prezent la ceremonie, a apreciat că inaugurarea acestui gazoduct marchează „o etapă importantă pe calea independenţei Europei faţă de energia rusească”.
De asemenea, şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a spus că „trebuie să facem tot posibilul pentru a elimina energia că instrument de putere rusească”, susținând că „împreună îl vom învinge pe (preşedintele rus Vladimir) Putin”. Polonia încearcă de mulţi ani să reducă dependenţa față de gazul rusesc. Guvernul de la Varşovia a inaugurat în 2015 la Marea Baltică un terminal de gaze naturale lichefiate, între timp realizatnd mai multe interconectoare cu ţările vecine. Polonia a anunţat în 2019 că nu va prelungi după anul 2022 contractul pe termen lung încheiat cu Gazprom pentru achiziţia de gaz natural. În contextul războiului din Ucraina, Gazprom a suspendat deja livrările de gaze către Polonia, după ce această a refuzat să i le plătească în ruble.