Gabriela Firea
Gabriela Firea-pag de FB

Gabriela Firea trage un nou semnal de alarmă legat de modul în care primarul Nicușor Dan își respectă promisiunile făcute în timpul campaniei electorale privind apa caldă și căldura, subliniind că au trecut doi ani de la celebra minciună de campanie: “ De pe 28 septembrie vei putea face duș!’.

Sunt tot doi ani de când lucrările la sistemul de termoficare bat pasul pe loc și nimic nu arată ca în cartoanele frumos colorate din campania electorală de care nu-și mai amintește primarul, a semnalat Gabriela Firea


Sloganul candidatului dreptei unite s-a dovedit a fi o bătaie de joc la adresa bucureștenilor, cu un singur scop, și anume câștigarea Primăriei Capitalei, a declarat Gabriela Firea, într-o postare pe pagina de Facebook. Fostul edil al Capitalei susține că în ultimii 2 ani, mii de oameni au tot așteptat că promisiunea să devină realitate, nici pentru această iarnă nefiind vești bune. „Întrebat despre ziua de 28 septembrie și a sa ademenitoare vorbă, Nicușor Dan a scăldat-o după cum i-a venit inspirația: ba că nu-și amintește să fi făcut el vreo promisiune cu apa caldă, ba că în fiecare an urma să fie puțin mai bine ca în precedentul. Nicușor Dan a promis reparații la 100 km de conducte, dar realitatea este total diferită. Anul acesta abia s-au înlocuit 37 km de rețele în comparație cu anul 2020, ultimul an de mandat, când eu și echipa mea am înlocuit aproape 75 km de conducte! Deci, tot în mandatul meu s-au făcut mai mulți pași pentru rezolvarea acestei situații dificile pentru București”, a scris Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

Fostul edil al Capitalei susține că Nicușor Dan a gestionat catastrofal sistemul de termoficare, orice ar spune și oricât ar face conferințe de presă pe șantiere, în doi ani nefiind cheltuit nici măcar un euro din cele 300 de milioane de euro fonduri europene nerambursabile pe care ea le-a lăsat la dispoziția lui

„Echipa mea a muncit patru ani la documentația pentru reabilitarea celor 200 km de conducte foarte degradate. Contractul a fost ținut la sertar de omul politic de tristă amintire Ludovic Orban doar ca să fie semnat de actualul primar general în primele zilele mandat. După doi ani de la alegeri, există riscul ca aceste fonduri să fie pierdute și munca echipei mele să fi fost în zadar!”, a mai declarat Gabriela Firea.Aceasta îl acuză pe Nicușor Dan că ar fi făcut doar afaceri, ultimul tun anunțat drept o victorie de actualul primar general fiind închirierea centralor termice, un fel de “cazane” mai mari, pentru care se plătește mai mult decât dacă le-ar fi cumpărat. Gabriela Firea susține că e treaba altor instituții să verifice legalitatea acestor fapte, pentru bucureșteni, fiind important să aibă căldură în case.

Potrivit Gabrielei Firea, majoritatea de dreapta care conduce orașul de la alegerile din 2020, a reușit scumpirea apei calde și a căldurii

Iarna această, facturile vor fi duble, după ce la propunerea lui Nicușor Dan gigacaloria a ajuns la aproape 330 de lei, a mai declarat Gabriela Firea.”Sigur că peste tot au crescut prețurile, dar puteau fi găsite soluții. Dar când compania Termoenergetica are datorii imense și anunță că ar putea intra în incapacitate de plată viitorul nu sună bine. Aceste fapte nu contează pentru dreapta unită și salvatorul Bucureștiului. A fost mai importantă lupta politică, să câștige prin minciuni și să-i manipuleze pe bucureșteni folosindu-se de una dintre principalele probleme ale orașului. Iată că a venit încă un 28 Septembrie! Unde e apa caldă din afișul tău, Nicușor Dan?”, este mesajul transmis de Gabriela Firea.

Gabriela Firea, noi acuzații la adresa lui Nicușor Dan: Nu este preocupat de proiectele destinate copiilor. Programele sportive gratuite pentru copii au fost sistate