Traian Berbeceanu

Noul prefect al Capitalei Traian Berbeceanu a intrat, astăzi, în forță declarând că, dacă situția o va cere, se poate institui caratină pe timp de noapte în București.

„În mod categoric am luat-o în calcul, cel puțin vizavi de anumite zone. Nu vrem să se creeze emoție publică sau să fie interpretate măsurile noastre într-un fel sau altul. Forțele de ordine vor fi direcționate în acest sens, inclusiv Poliția Locală, vor face verificări în acest sens”, a declarat Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, la gândul.ro.

Întrebat, în cadrul conferinței de presă de astăzi, ce părere are despre declarația prefectului Capitalei Traian Berbeceanu, președintele Klaus Iohannis a declarat că nu ar ști nimic despre nicio propunere, astfel că nu are comentarii pe această temă.

„Nu am auzit această propunere și, ca atare, nu o comentez.”, a spus Klaus Iohannis.

De asemenea, tot Klaus Iohannis a mai declarat, în cursul acestei seri, că posibilitatea unui lockdown nu intră în discuție în acest moment.

„Aflăm de la buletinele de ştiri că la noi pandemia este în extindere, dar, în realitate, lucrurile la noi au fost gestionate până acum bine. Din păcate, în unele state europene s-a ajuns să se ia măsuri drastice. Noi nu ne dorim acest lucru. Deocamdată, situaţia nu ne duce cu gândul la o carantină sau la un lockdown”, a spus Iohannis.

Citește și: Iohannis nu renunță la Orban. Guvernul are planuri mari și după alegeri

#News