Peste 20 de persoane s-au rătăcit numai în ultima lună în timp ce au plecat la cules ciuperci în zonele împădurite ale județului Suceava, potrivit g4media.ro.
În toate cazurile persoanele date dispărute au fost găsite în condiții bune.
Acest lucru a implicat o mobilizare importantă de forțe, de la voluntari până la silvicultori, jandarmi și polițiști. Potrivit reprezentanților IPJ Suceava, cele mai multe dintre dispariții au fost sesizate de către membrii de familie. Aceștia erau îngrijorați din cauza faptului că nu au mai putut contacta telefonic persoanele respective, existând posibilitatea ca acestea să se afle într-o situație de pericol.
Un alt aspect care trebuie remarcat este acela că în multe cazuri persoanele erau vârstnice sau se aflau sub tratament medical
Acest lucru însemna un risc suplimentar la adresa sănătății și integrității lor corporale. ”Cu toate acestea, atragem atenția că în ultima perioadă riscurile au crescut considerabil odată cu temperaturile mult mai scăzute în fondul forestier și în zona montană, în special pe timpul nopții. În aceste condiții recomandăm celor care se deplasează în zone împădurite pentru agrement sau în calitate de culegători de ciuperci să manifeste atenție sporită și să dispună măsurile preventive minime.
O particularitate a acestei activități constă în faptul că nu ține cont de traseele și potecile marcate sau nemarcate, în marea majoritate a timpului afectat, pădurile sunt străbătute fără o direcție clară. De regulă, sunt vizate locurile cele mai îndepărtate sau izolate, în speranța găsirii ciupercilor înaintea altor culegători”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.