Șeful Cancelariei Premierului Ionel Dancă a anunțat că se vor acorda fonduri Consiliilor Județene ce nu mai au bani pentru a-și plăti angajații. Mai exact vorbim despre 30 de consilii care au acuzat că nu mai pot acoperi cheltuielile necesare acordării salariilor pentru funcţionării Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) aflate în subordinea Consiliilor Judeţene.
Cheltuielile vor fi acoperite din Fondul de Rezervă
„Este o situaţie dificilă în care în prezent Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului îşi desfăşoară activitatea, ca urmare a modului în care bugetele Consiliilor Judeţene au fost bugetate şi executate în cursul acestui an. Guvernul a acordat prin legea bugetului de stat o acoperire a cheltuielilor legate de asistenţa socială şi protecţia copilului în cuantum de 60% iar Consiliile Judeţene aveau responsabilitatea acoperirii diferenţei de 40%. În multe situaţii, atât din motive de criză dar nu totdeauna, pentru că a fost an electoral, nu toţi preşedinţii de Consilii Judeţene au administrat în mod responsabil bugetele aflate la dispoziţie astfel încât aceste instituţii au ajuns în imposibilitatea plăţii salariilor personalului”, a afirmat Ionel Dancă .
Ionel Dancă condamnă „modul deficitar în care unii preşedinţi de Consilii Judeţean au înţeles să gestioneze bugetul Consiliului Judeţean în anul 2020”
„Câteva exemple de foşti preşedinţi de Consilii Judeţene care au acţionat după principiul ”după noi potopul” şi au lăsat în urmă un buget lipsit de resurse pentru plata cheltuielilor curente: Bihor este în situaţia de a primi 8.250.000 lei (…) pentru că fosta administraţie a lăsat bugetul fără resursele necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli. Le fel se întâmplă şi la Giurgiu, unde a fost alocată o sumă de 3.700.000 lei, la fel la Maramures unde este nevoie de o alocare 5.800.000 lei, la fel la Sălaj unde a fost alocată o sumă de 4.280.000 lei, Timiş care beneficiază prin acest proiect de act normativ de o sumă de 10.500.000 de lei, Vrancea, unde fostul baron care a administrat judeţul a lăsat bugetul Consiliului Judeţean fără banii necesari pentru plata unor persoane implicate în asistenţa socială are în acest moment nevoie de 6.500.000 de lei”, a explicat Ionel Dancă.
Citește și: Băsescu: „PSD-ul este un partid născut din genocid!”