Mihai Tudose a răbufnit după vizita de lucru a președintelui Klaus Iohannis, împreună cu premierul Ludovic Orban și ministrul de Interne Marcel Vela, la inaugurarea stației de comprimare a gazelor naturale din Caraș-Severin. Potrivit lui Tudose, cei trei liberali nu ar avea niciun merit, astfel că vizita acestora la locație ar fi inoportună în acest context. Ba mai mult decât atât, liderul PSD i-a ironizat pe aceștia cu maxime ca „s-a suit scroafa (liberală) în copac și e gata de orice compromis”.

Mihai Tudose: „Palma Sfântului Nicolae pe obrazul proastei guvernări”

„Conducerea de partid și de stat face azi o vizită de lucru la o staţie de comprimare a gazelor naturale în Caraș-Severin. Comprimarea de gaze e durerea țării sub pacostea pandemiei?… Sau vor să evalueze dacă țeava de gaze care iese din țară e suficient de mare pentru a le asigura fuga de după vot?

Între timp, pe holurile spitalelor se fac văzute tot mai tragic rezultatele preocupării liberale cu privire la sănătate. Tot între timp, pe trotuare, în frig, se vând produsele de la țară…

Așa defazare din partea PNL…. e strigătoare la cer!!!

Cine-i sfătuiește pe oamenii ăștia să meargă la pierzanie – cu țara de gât, din păcate?…

La ce i-ar folosi, așadar, României “Guvernul meu”? La continuarea proastei guvernări! PNL a avut ocazia, într-un an, să-și dea măsura competenței și grijii pentru cetățeni – de la promovarea clientelei inepte în funcțiile publice, la gestiunea criminală a pandemiei. O gașcă de nulități care tratează țara ca pe propria moșie!

Tot ce le mai lipsea era combinația cu USR.

S-a suit scroafa (liberală) în copac și e gata de orice compromis pentru a rămâne acolo.

Chiar așa: pe ce ar jura oare “Guvernul meu” la instalare?… O dilemă de care românii îi vor scuti prin vot. Căci ei știu că până și blajinul și milostivul Sfânt Nicolae l-a pleznit pe ereticul Arie, în sinodul de la Niceea, într-un moment de cumpănă pentru unitatea bisericii…”, a scris Mihai Tudose pe pagina de Facebook.

Citește și: Rareș Bogdan vrea guvern PNL-USR PLUS-PMP

#News