Crăciunul reuneşte familia, prietenii şi apropiaţii, iar politicienii nu au întârziat cu urările reprezentative ale acestei perioade. Astfel, aceştia au transmis românilor un călduros Crăciun fericit, iar mai jos, vă prezentăm câteva dintre aceste mesaje.
Gabriela Firea:
„Nasterea Domnului
să vă aducă sănătate, iubire şi belsug! Crăciun fericit!”
Ana Birchall:
„Am ajuns la Dorna Arini, Suceava, un loc de vis, drag sufletului meu. Am inceput „operatiunea: impodobit bradul cu Andrutu. Revin. Update 1: Misiune indeplinita! A ajutat si Tommy….ma rog, asa cum crede el ca ajuta! Update 2: A inceput sa cada si cativa fulgi de nea”.
Alina Gorghiu:
„OUG pentru zăpadă nu se poate da, dar ideea e simpatică foc! Va urez un Crăciun vesel și cu de toate, după cum vă poftește inima!!! Aici vedeți cum arată fericirea mea”.
Ludovic Orban:
“Spiritul Crăciunului, colindele și tradițiile ne bucură din nou sufletul și renasc dorința de a oferi, la rândul nostru, bucurie. Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos are puterea binecuvântată de a ne face mai buni, mai empatici și mai solidari.
Să păstrăm în fiecare zi dorința de a face bine și să ne regăsim coeziunea de care avem nevoie la nivel de societate.
Sărbători cu liniște, belșug, bucurii și iubire, dragi români, oriunde vă aflați!
Crăciun fericit!”
#news