Lucru știut, verificarea informațiilor din cel puțin trei surse, este reamintit și de psihologul Daniel David. Acesta a precizat, la Digi 24, care au fost problemele legate de campania de pregărire a vaccinării împotriva Covid 1, pe care o consideră nepotrivită în modul în care autoritățile au reușit să o facă.
„Era bine dacă campania de pregătire a vaccinării începea cu mai mult timp în urmă, începea diferențiat. Trebuie să vedem acel 40% (indeciși – n.r.) ce înseamnă ca profil, ca grupuri. Aveam nevoie de o campanie diferențiată pentru fiecare grup. Trebuie văzut profilul acelor oameni. Dacă ai identificat profilul acelor populații – nu este un singur profil, sunt grupuri diferite – și după aceea scoți în față vectori care vin din grupurile respective, pe care ei îi apreciază – de exemplu, ei s-ar putea să nu aprecieze discursul rațional al unui medic, dar s-ar putea să reacționeze la un discurs emoțional al unui preot sau al unui influencer, dacă fac parte din grupuri mai tinere. Asta trebuie făcut dacă vrei să-i convingi. Dacă vrei să ieși în față să le prezinți avantaje, dezavantaje, sigur, sună bine teoretic, dar n-o să-i convingi decât pe cei care deja sunt convinși. Dar nu ăsta-i mecanismul psihologic. Mintea umană nu funcționează așa”, a declarat Daniel David, rectorul UBB Cluj.
Teoriile conspirației, mai „lipite” de cei cu nivel mediu de educație
„Și pe mine m-a surprins. Trebuie văzut care tineri. M-ar interesa să văd nivelul de educație, de unde provin – rural/urban -, fiindcă în funcție de asta îți poți da seama de ce influențe pot să blocheze dorința de a fi vaccinați. De exemplu (…), tinerii care au un nivel mediu de educație, care provin din zone rurale, dar și din zone urbane, nivelul mediu de educație îi face să fie mai predispuși la teorii ale conspirației, care nu numai că ignoră virusul, dar vin și cu teorii alternative sau se opun vaccinului.
Și atunci, dacă asta este populația, vii cu altă zonă de influență. N-are rost să mergi să le spui uite riscurile și beneficiile vaccinului, pentru că o să te asculte și o să spună că tu reprezinți factorul care vrea să influențeze oamenii să ia un vaccin care să le facă rău”, a mai spus psihologul, la Digi 24.
De ce nu răspund românii
Psihologul a detaliat de ce populația României pare să nu mai răspundă la mesajele și apelurilor autorităților.
„Când ești expus sistematic unui stimul anxiogen, dacă expunrerea este de lungă durată, treptat reacția de răspuns se reduce. Este un mecanism banal în psihologie. Ce trebuie să facă ca să menții ridicat nivelul de îngrijorare – nu de frică – în populație: schimbă sursa care transmite informația. Dacă sursa e tot guvernul și tot comitetul ăla național, atunci oamenii nu mai reacționează. Dar dacă încercau să transmită informații de acest tip pe diverse canale, influenceri, biserică, alte zone, atunci ai fi reușit să controlezi mai bine comportamentul social. Așa, oamenii s-au desensibilizat și vedem această lipsă de frică”, a spus Daniel David.
Psihologul a explicat care sunt greșelile de comunicare care trebuie evitate. „Să nu mergem cu rețeta unică, autoritățile și medicii care ne spun avantaje, dezavantaje, și să forțăm acest lucru populației care nu răspunde la acest model. Dimpotrivă, dacă simt această presiune, ei vor reacționa cu un comportament opus și se va generaliza”, a concluzionat Daniel David.
Citește și: Angajații din învățământ nu prea se vor vaccinați