Două tiruri implicate într-un accident în judeţul Mureş

S-au aplicat manevre de descarcerare.

SMURD
SMURD

Două autocamioane au fost implicate joi dimineaţă într-un accident produs pe E60, în localitatea Găieşti, judeţul Mureş. Unul dintre şoferi a fost rănit, potrivit stiripesurse.ro.

”Detaşamentul Târgu Mureş a fost solicitat să intervină în această dimineaţă la un accident rutier produs pe drumul E60, localitatea Găieşti.

La faţa locului au fost operaţionalizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă. La faţa locului acţionează şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Acăţari”, informează ISU Mureş. La sosirea forţelor la locul accidentului s-a constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autocamioane, unul dintre conducătorii auto fiind încarcerat, conştient.

S-au aplicat manevre de descarcerare. Victima a fost extrasă din cabina autocamionului, stabilizată de către echipajele medicale, fiind transportată la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare. Celălalt conducător auto implicat a fost evaluat medical la faţa locului şi nu necesită îngrijiri medicale, precizează sursa citată. Se asigură măsurile specifice prevenirii incendiilor şi cele de îndepărtare a efectelor negative produse, în vederea deblocării circulaţiei. Temperaturi record de Crăciun și Revelion