Toni Grecu, fondatorul grupului Divertis, se afla internat la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, din Capitală, în pavilionul numărul 5, cel care a fost a luat foc astăzi de dimineață, anunță Libertatea.
Toni Grecu era internat de două săptămâni la „Matei Balș”
Artistul se afla internat la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” de aproximativ două săptămâni, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19, ulterior dezvoltând o formă severă a virusului ce necesită intubare. Acesta se afla internat la etajul doi al pavilionul care a luat foc, în cursul acestei dimineți.
„Toni este evaluat acum de medicii de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Nu știu care este exact starea lui. Știu doar că incendiul a avut loc la parter, iar Toni se afla într-un salon de la etajul doi”, a declarat pentru Libertatea Cristina, soția lui Toni Grecu.
Cristina Grecu a mai spus, pentru sursa citată anterior, că toți cei internați aveau nevoie de oxigen.
Reamintim că în cursul dimineții, la ora 5:05, a fost efectuat primul apel care anunța un incendiu de proporții la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Pompierii ISU au ajuns la fața locului în jurul orei 5:14 minute. În momentul de față, patru persoane sunt declarate decedate, din rândul pacienților internați, iar aproximativ 120 au fost transferate la alte spitale suport Covid, printre care și Toni Grecu. Incendiul a avut loc la parterul pavilionului.
Citește și: BREAKING: Incendiu la „Matei Balș”. Trei persoane au fost găsite carbonizate