40% dintre coralii planetei au pierit deja: este motivul pentru care Australia a luat în calcul o investiţie pentru salvarea mediului.
Australia a prezentat, vineri, un program de 700 de milioane de dolari conceput pentru a proteja Marea Barieră de Corali.
Coralii au fost puternic deterioraţi din cauza schimbărilor climatice. Prin această investiţie, oficialii speră că se va evita retragerea acestui ecosistem unic de pe lista patrimoniului mondial UNESCO
Prim-ministrul Scott Morrison a anunţat acest plan de 1 miliard de dolari australieni (700 de milioane de dolari americani) pe nouă ani, la câteva luni după ce a evitat în ultimul moment ca cel mai vast ansamblu de corali din lume să nu fie înscris de UNESCO pe lista site-urilor periclitate, arată Digi 24.
“Vom susţine sănătatea recifului şi viitorul economic al operatorilor turistici, prestatorilor hotelieri şi al comunităţilor din Queensland care se află în centrul economiei recifului”, a declarat Scott Morrison.
În 2021, a existat o dispută între UNESCO și Australia din cauza albirii coralilor din Marea Barieră de Corali
“Sunt de acord că schimbările climatice globale reprezintă cea mai mare ameninţare pentru recifele de corali. Este greşit, în opinia noastră, să plasăm cel mai bine gestionat recif din lume pe lista siturilor aflate ‘în pericol”, a declarat, la acel moment, ministrul australian al mediului, Susan Ley.
Australia se va organiza pentru a contesta această recomandare, o „schimbare radicală de poziţie” după „asigurările anterioare date de responsabilii ONU”, a precizat Ley într-un comunicat, cu o lună înainte de următoarea sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial Unesco, mai arată sursa citată.
În 2015, când ONU a ameninţat cu retrogradarea statutului acordat Marii Bariere de Corali, înscrisă în patrimoniul mondial din 1981, Australia a lansat un plan de investiţii de mai multe miliarde de dolari pentru a combate deteriorarea recifului, transmite Agerpres.