Un sirian a fost prins în timp ce conducea pe A1, cu permis fals, un Mercedes de 83.000 de euro. Acesta a rămas fără mașină. Polițiștii de frontieră au oprit mașina în timpul unui control de rutină, în zona de frontieră de la Nădlac, potrivit ziare.com.
Sirianul a prezentat un permis auto cu însemnele autorităților din Austria.
”La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva – Nădlac. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Austria, condus de către un cetățean sirian. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals”, se arată în comunicatul polițiștilor de frontieră.
A fost verificată situația juridică a autoturismului, fiind contactat proprietarul, o societate comercială de asigurări auto.
”Reprezentantul societăţii a comunicat faptul că au fost încălcate condițiile contractuale şi au fost demarate procedurile pentru introducerea în alertă a autoturismului, astfel vehiculul figurează în bazele de date ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Austria”, se mai arată în comunicat.
Astfel, mașina, în valoare totală estimată la aproximativ 83.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul instituției. Continuând verificările, polițiștii de frontieră au descoperit și că sirianul nu are permis de conducere și au început cercetările pentru tăinuire, uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.