Apariție rară la decernarea premiilor Oscar din acest an a lui Sir Anthony Hopkins și nevasta lui, Stella. Dacă anul trecut, actorul nu a fost prezent la ceremonie, anul acesta a decis să vină alături de soția lui pe covorul roșu.
Legenda vie a cinematografiei, Hopkins, în vârstă de 84 de ani, a fost cel care i-a înmânat lui Jessica Chastain premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal.
În momentul în care a urcat pe scena de la Teatrul Dolby din Los Angeles, Hopkins a fost aplaudat în picioare minute în șir de toți cei prezenți în sală.
La ceremonia de anul acesta, pe scena Teatrului au urcat și Al Pacino, Robert De Niro și Francisc Ford Coppola pentru a celebra 50 de ani de la lansarea filmului „Nașul”
Relația lui Anthony și Stella a început în urmă cu 21 de ani, în timp ce făcea cumpărături la un magazin de antichități din Los Angeles. Cei doi s-au căsătorit doi ani mai târziu, iar în 2011, actorul a declarat că Stella a reușit să îi salveze viața.
„M-a cunoscut acum zece ani când eram la pământ. Când m-am închis în mine. Dar eu nu realizam acest lucru. Credeam că sunt destul de fericit. Dar sufeream de depresie. Nu aveam încredere în nimeni. În fiecare zi, ea se trezește fericită. Este foarte pozitivă în tot ce face. Am învățat de la ea să iau viața așa cum vine”, a declarat actorul, potrivit FilmNow.ro.
Anul trecut, Hopkins a decis să nu meargă la Oscarurui deoarece era ferm convins că nu va câștiga trofeul pentru interpretarea sa din filmul „The Father.”
„Nu mă așteptam să câștig. Concurentul meu a fost Chadwick Boseman… așa că am mers la culcare. Chiar nu mă așteptam să câștig, deloc. Am auzit telefonul, era un mesaj de la agentul meu care-mi spunea „ai câștigat Oscarul”, pe la ora 5 dimineața. Nu mi-a venit să cred. Chiar nu mi-a venit să cred…Nu mă așteptam la asta”, a mai declarat actorul.
Acesta a devenit cel mai în vârstă actor care a câștigat vreodată un Oscar.
Citește și: Actorul Will Smith i-a cerut public scuze lui Chris Rock