Robert Negoiță insistă că-și face treaba. Bucureștenii insistă că treaba asta e ”abuz de putere”. Poliția insistă că nu vrea să fie deranjată. Iar natura insistă să-l deranjeze pe primar.
Sectorul 3 e fix ca Țara lui Papură Vodă. Pentru cine nu a auzit de cronicile lui Miron Costin, treaba asta cu domnia lui Papură a fost cât se poate de reală. E vorba de Moldova și un domnitor foarte tânăr care nu se pricepea la nimic. Iar faptul că nu prea avea habar de cum se conduce o provincie a dus la ciumă, lăcuste, invazii de tătari și alte veselii, culminând cu o foamete cumplită.
Ce s-a întâmplat cu locuitorii Moldovei: flămânzi și speriați, au ajuns să folosească coajă de copac şi papură măcinată în loc de pâine. Și așa a devenit Ștefăniță Vodă, Papură Vodă.
Astăzi vorbim tot despre domnitori (nu foarte domni) fără experiență. Vorbim despre dezorganizare, pandemie și copaci. Și, mai ales despre legi încălcate. Când ne uităm la ce se întâmplă în sectorul 3 din București, observăm că nu e foarte mare diferență între 1600 și 2020.
A fost tăiat un arbore de 16 metri (fără aviz), a fost spart asfaltul (fără vreun panou) și s-a început o lucrare (fără autorizație). A, și încă o chestie: a fost sesizată poliția care a decis că nu vrea să primească sesizări.
Când primăria și poliția se acoperă una pe alta, când legea trebuie respectată doar facultativ, titlul trebuie să conțină termenul de ”ilegal”. Și nu e prima dată când Robert Negoiță decite să fie ilegal. Se plimbă ilegal cu bicicleta pe perioadă de pandemie. Nu respectă distanțarea. Nu cunoaște ideea de aviz. Nu știe cum arată o autorizație.
Îmi aduce aminte de anumiți indivizi care scuipă pe stradă și, în caz de atenționare, îți răspund nonșalant: ”Îmi asum amenda”. E ușor să-ți asumi o amendă când ai cu ce să o plătești. Asta, dacă trebuie să o plătești.
Amenzi își asumă și Negoiță. Am impresia că face colecție pe principiul ”la două amenzi date, primești una gratis”. Iar când e vorba de autorizație pentru a tăia un copac (viu, sănătos), ilegalitatea e justificată prin vina altcuiva:
”Imaginați-vă următorul lucru. Noi reorganizăm aici totul. E posibil să fi cerut autorizatia respectivă, iar ea nu vine. Că Primăria Generală se mișcă foarte prost. E posibil ca acel aviz să vin după ce am facut treaba”.
Cu alte cuvinte, poți face operație pe cord, chit că încă nu ai vreo diplomă în medicină. Sau. Poți preda orice materie, chit că încă nu ți-ai luat diploma de Bacalaureat. Sau. Poți tăia oricâți copacii vii și sănătoși vrei, fără să ai vreo hârtie la mână. A fost luată în calcul și absența (totală) a unei autorizații:
”Și dacă nu vine, nu vine.
Da, dom’le, așa e (primăria de sector ar încalcă legea -n.red.) Dar noi ne facem treaba! Știți ce spune legea? Că pentru un copac din ăla trebuie să plantăm 5. Noi am plantat 7 doar aici. Dar am plantat în tot sectorul, doar în această primăvară, mii de copaci. Nu putem acum să ne împiedicăm în chestiuni formale și detalii. Per total, noi chiar încercăm să ne facem treaba. Că altfel, dacă stăm în chichițe de genul asta, nu mai facem nimic. Toată lumea ne bagă bețe în roate! Depindem de alții care nu își fac treaba.
Și vine avizul, dacă vine. Dacă nu, îl dau jos. Și am riscat chiar să plătesc amendă. Pentru că îmi fac treaba. La fel cum a fost în IOR în ziua de Paști. Chiar mi-am făcut treaba pe bune. Dar plătesc și amendă. N-o contest. O plătesc.
Mi-am asumat-o din prima secundă. Mai bine să greșesc făcând decât nefăcând.
Dar sunt conștient de faptul că mai și greșim. Dar când plec de aici, las ceva în urmă mea. Or să mai vină toți felul de cârcotași care să spună că nu facem chestii perfecte. Nu știm să facem chestii perfecte. Dar lăsăm ceva în urmă.
Aici spațiul asta e nedesțelenit de 20 de ani. Îl facem noi acum frumos în 2 săptămâni. Cu sau fără aviz. Că nu mai stau după toți ticăloșii care își primesc salarii mari și nu sunt în stare să își facă treaba! Puteți să ne faceți un articol de presă să ne desființați. E o chestie de conștiința: dacă așa credeți, așa îl faceți!”, a fost explicația lui Robert Negoiță.
Mă gândesc iar la Țara lui Papură Vodă și la faptul că Moldova era mare, iar Sectorul 3 e doar o bucată de oraș. Nu vorbim de o țară sau de o provincie. Vorbim doar de un sector. Un sector în care, dacă ești primar, ai tot dreptul să nu respecți legea. Și asta e mai grav decât ce se întâmpla la 1600 în Țara lui Papură Vodă.
Citește și: Prins cu mâța-n sac, Negoiță trece la păreri de rău, pioșenii și regrete