Florin Roman - PNL

Șeful deputaților PNL, Florin Roman a sărit la gâtul PSD-ului, acuzându-i, la rându-i, de troc cu UDMR. Dacă mai devreme scriam despre reacția liderului intermar PSD, Marcel Ciolacu, iată că acum este vremea să vă prezentăm și celălalt punct de vedere. Concluziile le trage fiecare în parte, în funcție de simpatiile politice, firește.

Astfel, Florin Roman este de părere că tot ceea ce s-a întâmplat de curând în Camera Deputaților, cu referire la adoptarea tacită a proiectului de lege ce vizează autonomia Ținutului Secuiesc, este rezultatul unui troc între PSD și UDMR.

„Adoptarea tacită a proiectului de lege privind autonomiaȚinutului Secuiesc este un troc politic ascuns, între PSD și UDMR. Nu este pentru prima dată când în Parlamentul României, PSD face jocul UDMR, punând interese de partid în fața interesului național. Responsabilitatea integrală pentru adoptarea tacită a acestui proiect de dezintegrare teritorială a României revine majorității toxice a PSD și aliaților săi din conducerea Camerei Deputatilor care au profitat de perioada Paștelui și de activitatea restrânsă din parlament pentru a nu trece la vot final proiectul amintit.

În acest mod se procedează când o majoritate toxică vrea să treacă pe șest un proiect de lege. Am auzit din partea liderului PSD că proiectul nu a primit raport de la comisie. E o minciună! Acest proiect de lege a primit raport de respingere de la Comisia de Administrație Publică.A mai spus că nu a știut! Cum poți să spui așa ceva când stenograma sedintei din 23 aprilie arată alb pe negru că cel care a făcut anunțul este chiar Marcel Ciolacu, președinte al PSD și al Camerei Deputaților. Trocul acestei înțelegeri este susținerea parlamentara de care PSD are nevoie de la UDMR pentru a-și promova proiectele populiste, legate de epidemia de COVID”, se arată într-un comunicat de presă al lui Florin Roman.

PNL solicită astfel PSD „să ceară dezbaterea și respingerea la Senat, în câteva zile, a acestui proiect nociv. Țara este în lupta cu pandemia, iar PSD profită de aceste zile grele pentru a pune umărul la susținerea unor proiecte care vizează federalizarea României! Asta este adevarata față a PSD: și-au schimbat liderii, dar năravul a rămas același, promovarea unor politici anti-naționale și populiste”.

Citește și: Ciolacu nu susține autonomia și acuză indirect PNL

#News