Viorica Dăncilă e un român adevărat de la Videle. Chiar și-atunci când s-a aflat în campanie electorală a mizat pe „românism” și pe „patriotism”, considerând că numai așa are să ajungă la inimile românilor adevărați. Desigur, în acea perioadă, doamnei politicii românești i-a scăpat din vedere faptul că pe lângă românii aia adevărați, descendeți pur-sânge ai dacilor, există și altfel de români în România. Chit că ne place, chit că nu ne place, în „țărișoara” asta a noatră avem și oameni de etnie. În general nu prea e loc de separatisme. Cu atât mai mult atunci când vorbim despre o campanie electorală, moment în care trebuie să găsești o metodă să-l păcălești pe Ion, și pe Ianoș, și pe Maria Mercedesa, și pe Hans.
Însă acum nu mai vorbim despre campanie electorală, întrucât Viorica a pierdut detașat în fața lui Klaus. Acum vorbim despre o lege dată pe „șistache”, motiv suplimentar de inflamare a opiniei publice. Și pentru că orice politician care se respectă știe să exploateze bombițele momentului, iată că nici Viorica Dăncilă nu face excepție de la regulă. Cum ar putea, tocmai ea? Doamna cu broșa construită din motive mici mici și foarte românești?
Totuși, să ne amintim faptul că UDMR, acești primi locuitori ai Transilvaniei, chiar de înainte ca dacii să învețe să se încalțe cu tarabostestul, au fost prietenii de bere ai celor din toate guvernările. Toate! Cu această informație în buzunar, analizați acum declarațiile Vioricăi Dăncilă.
Viorica Dăncilă: „Este un afront la adresa suveranității statului român”
„Adoptarea tacită a proiectului de lege care acordă autonomie așa-zisului Ținut Secuiesc este o chestiune extrem de gravă, din toate punctele de vedere. Este un afront la adresa suveranității statului român.
Nicio epidemie, nicio izolare nu poate justifica o astfel de scăpare de procedură. Adoptarea chiar și tacită a unei propuneri legislative de o asemenea gravitate nu arată doar o totală lipsă de profesionalism, ci și inconștiență politică.
Senatul e acum dator să repare această oribilă greșeală.”, spunea Viorica Dăncilă pe Facebook în cursul serii trecute.
Citește și: Teodorovici reîncălzește ciorba Washington Post