O vorbă din popor spune că trebui să faci rai din ce ai. Astfel, s-ar putea ca românii să fie nevoiți să învețe exact cum să pună în aplicare această vorbă de Paști și 1 Mai, întrucât vremea s-ar putea să le dea un pic de furcă.
Dacă sperai ca atmosfera să fie însorită, călduroasă dar nu prea, suficient cât să porți tricou însă nici să nu-ți fie prea cald cât timp faci grătarul, află că deși temperaturile se anunță a fi prietenoase în acea perioadă, tot în acea perioadă se va pogorî peste țară un nor de praf saharian, care s-ar putea să dea un nou gust micilor de pe tradiționalul grătar de sărbători, cu șanse reale să intre inclusiv în boxele de unde se aude muzica de petrecere.
Dacă nu se duc românii în deșert, vine deșertul la români
Într-o notă mai serioasă, ANM anunță că în perioada cuprinsă între 30 aprilie și 3 mai, din pricina circulației aerului se va favoriza apariția unui mase de aer tropical, încărcată cu particule de praf saharian, venită din nordul Africii. Norul de praf saharian își va face simțită prezența în special în România, însă și în alte țări din Sud-Estul Europei.
În rest? Când ploaie, când nor, când praf. Important e că aproape toți românii sunt liberi și că va fi cald. Să privim partea plină a paharului!
Tre sfaturi pentru a te simți, totuși, bine, în vacanța de 1 Mai – Paști
- dacă faci grătar, ia în calcul să-l faci în casă – în caz contrar, s-ar putea să-ți scrâșnească dinții în mici;
- dacă ești la mare, nu te îngrijora – există șanse foarte mari ca nici să nu observi vreo schimbare;
- îmbracă-te ca în deșert și închipuie-ți că nu ești în Salonta, ci în Sahara – mintea umană e cea mai ieftină agenție de voiaj.
Citește și: India, în fața unui nou dezastru: cutremur de 6 grade