Din această dimineață, în București a fost deschis primul „drive-thru”, vaccinare în parcare, și al patrulea din țară, după cele din Deva, Cluj Napoca și Arad. Astfel s-a ajuns la un al nivel al campaniei de vaccinare, fără programare, doar cu buletinul și dorința de vaccinare. Centru din București este în Piața Constituției, iar serul de imunizare folosit este cel de la Pfizer (cu rapel la 21 de zile). Centrul din Bucureşti se deschide joi, la ora 8.00 şi va funcţiona zilnic până la ora 20.00, până pe 12 septembrie, având patru fluxuri de vaccinare.
„Centrele de tip drive- through sunt destinate marilor orașe, iar amplasarea lor se realizează în zone care să permită accesul facil al persoanelor cu mijloace auto de deplasare.
În centrul de vaccinare drive- through, persoanele care doresc să imunizeze se pot prezenta doar cu actul de identitate și chestionarul de triaj care poate fi completat anterior prezentării la vaccinare. Documentul poate fi accesat pe site-ul RoVaccinare, aici. Vaccinarea se realizează fără programare în Platforma RoVaccinare, iar datele persoanelor vaccinate vor fi introduse, ulterior, în Registrul Electronic Național de Vaccinare”, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Vaccinării (CNCAV).
Primul centru de tip drive- thru a fost deschis în data de 24 aprilie la Deva, în Hunedoara, unde au fost vaccinate, până miercuri seară, 3.239 de persoane. În data de 26 aprilie, a fost deschis al doilea centru de tip drive-thru din România, în Cluj, fiind vaccinate 1.038 de persoane, iar în 28 aprilie a fost deschis cel de-al treilea centru în Arad, unde au fost vaccinate 40 de persoane în primele patru ore de la deschidere, a transmis CNCAV.
Peste 3,2 milioane de români vaccinați
Pentru susţinerea campaniei de vaccinare şi atingerea indicelui necesar imunizării colective optime, în perioada următoare se vor deschide gradual alte asemenea centre de vaccinare destinate populaţiei generale, la nivel naţional.
Reamintim că în perioada 7-9 mai, va avea loc un „maraton al vaccinării”, în București, la Sala Palatului și Biblioteca Centrală. Acesta este al doilea astfel de eveniment, după cel de la Timișoara, unde au fost vaccinate 6.772 de persoane în cele trei zile de maraton.
De la începutul campaniei, din 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 3,2 milioane de persoane, din care 1.880.000 cu ambele doze.
Citește și: Maratonul Vaccinării, la Timișoara