În 1688, în Pennsylvania, se făcea primul protest pentru a aboli sclavia. În 1777, Vermont devenea primul stat american care a pus punct sclaviei. Până în 1804, toate statele din America de Nord aboleau sclavia. Până în 1865, sclavia a dispărut din State, în urma războiului civil. În 1955, persoanele de culoare încă nu aveau drepturi egale cu albii. Nu aveau nici măcar locuri în autobuz, sau în cinematografe.
O mică lecție de istorie.
Nu o să trec în revistă toate cazurile de oameni de culoare acuzați pe nedrept, de-a lungul anilor, în State. Nici abuzurile poliției americane, care au continuat mult după ce, teoretic, toți cetățenii americani au dobândit drepturi egale, indiferent de rasă/culoare/orientare sexuală.
Când eram mai tânără, chiar credeam în acel ”American Dream” și ”America, țara tuturor posibilităților”. Mi se părea de-a dreptul fascinant să ai parte de acea libertate supremă, să poți să faci ce vrei, să pocnești din degete și să ai tot ce ți-ai dorit.
Anii au trecut. La fel ca poveștile cu zâne, America mi-a devenit din ce în ce mai urâtă. Din motive mici, multe și nu tocmai simple. Am realizat că mare deosebire între România și SUA nu prea există. Poate doar geografică. Da, sigur, filmele alea frumoase pe care le vezi, îți prezintă o imagine strălucitoare. O libertate și-o bunăstare la care, la noi, nu prea poți spera. Decât dacă învârți chestii dubioase. Sau te bagi în politică.
Mie-mi place să mă uit și la altfel de filme, nu doar la cele glossy. Mă uit și la cele care-ți arată că, în anumite locuri din marea Americă, e mai rău ca-n cel mai din fund cătun din Vaslui. Din multe puncte de vedere.
Sigur. Știm cu toții cum e la noi: corupția la putere. Nu avem sistem sanitar grozav. Nici cu ăla educațional nu mi-e rușine. Politicienii trag pe turta lor. Copiii învață la lumina lumânării. BOR repetă Paștele, nu sterilizează lingurița de împărtășanie, și nu se lasă sancționat de nimeni. Crimele cu toporul sau cu sapa, pe motiv de alcool, sunt la ordinea zilei. Educația sexuală în școli e, încă, un vis îndepărtat. Mame adolescente, gârlă. Orfelinate pline. Oameni mor pe capete, pentru că nu au acces la tratament. Sau n-au bani. Ajutorul social e dat pe pile și pe ochi frumoși. Și, oricum, nu-ți prea ajunge să trăiești. Minoritățile sexuale n-au alt drept, decât cel de a nu mai intra la închisoare, pentru că au făcut o alegere. Violența domestică e la ea acasă. Trafic de droguri, prostituție, mită, avem pe alese.
Sincer, România e țara tuturor posibilităților.
Revenind la SUA. Ce se întâmplă acum în Minneapolis e doar un alt vârf, al unor abuzuri pe bandă rulantă. Un vârf la care, când eram mică și inocentă și idealistă, nu m-aș fi așteptat.
Secole după abolirea sclaviei, decenii după ce au dat drepturi egale, în State oamenii încă mai sunt omorâți, pe baza de culoare. Și, eventual, sub mantia legii. Sub rochia Justiției ăleia, care trebuia să fie oarbă.
În 2014, Eric Garner, un băiat de culoare, a fost omorât. De poliție. După ce a repetat de 11 ori că se sufocă. 2014 a fost acum 6 ani. Te așteptai să se schimbe ceva, cumva.
Acum câteva zile, în 2020, istoria se repetă. Poliția provoacă moartea unui bărbat de culoare. Care se plânge că nu poate respira. După ce l-au încătușat de portieră. Unul din mulții care au murit degeaba. Sau nu, nu degeaba. Pentru că nu era alb și pentru că-i ușor să-l sufoci cu un genunghi în gât.
Magazine incendiate, violențe, amenințări cu trupe speciale. 2020, America, țara tuturor posibilităților.
Da, știu, și la noi în august 2018 ne-am cerut dreptatea în stradă. La noi a fost revolta împotriva unui sistem corupt. Pe care îl putem schimba tot doar noi, prin vot. La ei e realitatea zilnică, de sute de ani.
Și nu pot să nu mă gândesc că, în ciuda tuturor lipsurilor noastre, parcă (într-un mod bizar și, poate, puțin masochist) e mai bine la noi. Măcar nu te omoară pe stradă că nu ești ortodox. Sau că ești gay. Sau că ai altă culoare decât trebuie, fie ea și doar politică.
Citește și: Adio, educație sexuală în școli – Bun venit, mămici adolescente
