Gabriela Firea

În cursul zilei de astăzi, Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea s-a aflat pe șantierul de la Glina, unde, potrivit imaginilor video, cât și desclarațiilor edilului, se lucrează intens la ceea ce va fi cea mai mare stație de epurare a apelor uzate din sud-estul Europei. După finalizarea lucrărilor, locația va servi, de asemenea, și pe post de incinerator de nămol.

Conform declarațiilor, vorbim despre un proiect ce va avea un impact pozitiv asupra mediului, gândit să vină în ajutorul a peste 2,4 milioane de oameni, atât locuitori ai Bucureștiului, cât și locuitori ai zonelor din imediata apropiere a Capitalei. Scopul final al acestui demers este crearea unui mediu curat, lipsit de poluare, benefic unei vieți sănătoase.

Proiect finanțat cu fonduri europene

„Sunt pe santierul de la Glina, unde se lucreaza intens la cel mai mare proiect de mediu din tara, finantat cu fonduri europene si deblocat cand am ajuns primar general, dupa 4 ani de litigii.
Aici va fi cea mai mare stație de epurare a apelor uzate din sud-estul Europei si primul incinerator de namol din tara, care vor ajuta 2,4 milioane de oameni, atat bucuresteni cat si locuitori ai zonelor limitrofe Capitalei, sa traiasca intr-un mediu mai curat, fara poluare.”, a declarat edilul Capitalei, Gabriela Firea.

În același live postat pe contul acesteia de socializare, Gabriela Firea a adus în discuție litigiile ce s-au ținut scai de acest proiect, litigii care ulterior au fost deblocate, odată cu venirea sa la cârma Primăriei Generale.

Gabriela Firea, despre cea mai mare stație de epurare a apelor uzate

Citește și: Gabriela Firea: Ne-am dorit și ne dorim în continuare o alianță cu Pro România, cu ALDE

#News