Alfred Laurentiu Mihai, deputat PSD, a anunțat că partidul propune partenerilor de guvernare adoptarea unor modificări ale Codului Fiscal.
Aceste măsuri au ca scop să aducă echitate și mai multă solidaritate socială.
Alfred Laurentiu Mihai: ”Nu putem continua cu un sistem fiscal învechit, și să ne așteptăm ca economia noastră să facă altceva decât să se zbată”
”Realitatea din majoritatea țărilor dezvoltate din UE și din lume arată că un sistem fiscal progresiv este baza unei economii moderne”, spune deputatul.
Potrivit comunicatului postat astăzi, 29 iunie, pe contul de Facebook, pentru o economie modernă, România are nevoie de impozitare progresivă, care să fie corelată cu Uniunea Europeană și, mai ales, cu majoritatea economiilor moderne din întreaga lume.
”PSD face un ultim apel la partenerii de guvernare! Să accepte decizii și soluții corecte”
Deputatul a ținut să explice fapul că România are de rezolvat, cât mai urgent, cel puțin 3 lucruri:
➢ Pensiile speciale mari – vor trebui obligatoriu să fie impozitate cu o rată progresivă mai mare. Dacă această rată progresivă de impozitare este suficient de bună pentru cele mai puternice economii din lume, de ce nu ar fi bună și pentru România?
➢ Independență energetică de 100% – va trebui să ne protejăm populația de creșterile nejustificate a prețurilor și să investim pentru a construi independența energetică a țării.
➢ Un sistem fiscal just, corect – PSD nu va abandona să promoveze un sistem fiscal în concordanță cu UE și cu majoritatea celorlalte economii de piață din lume.