Lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au efectuat şase percheziţii domiciliare, la domiciliul unor suspecţi, agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, la sediul şi puncte de lucru ale unei societăţi comerciale şi la domiciliul unor persoane fizice, potrivit digi24.ro.
„Ofiţerii de poliţie judiciară au pus în executare şi patru mandate de aducere la sediul DGA. Mandatele de aducere au vizat un număr de patru agenţi de poliţie, care au calitatea de suspecţi”, informează DGA.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre agenţii de poliţie, în perioada 2018-2023, a desfăşurat activităţi comerciale în cadrul unei societăţi comerciale, specifice unui administrator. Astfel, el a organizat, transportat şi coordonat activitatea angajaţilor societăţii, a negociat în scopul recrutării de angajaţi, remunerării acestora şi a stabilirii condiţiilor de lucru, a primit de la beneficiari contravaloarea serviciilor prestate, solicitând totodată şi credit bancar în numele societăţii, în scopul obţinerii, pentru sine şi pentru societate, a unor sume de bani şi alte foloase necuvenite.
Un alt agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Voluntari, în perioada 2018-2023, a efectuat activităţi comerciale în cadrul unei societăţi comerciale, specifice unui administrator, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru societate de bani şi alte foloase necuvenite.
„Cel de-al treilea suspect în cauză, în calitatea de organ al poliţiei rutiere, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a omis, cu bună ştiinţă, să insereze în procesul-verbal de constatare toate abaterile contravenţionale săvârşite de către un conducător auto, acestuia din urmă nefiindu-i aplicate toate sancţiunile prevăzute de legislaţia rutieră”, arată sursa citată. Potrivit DGA, al patrulea suspect, având de asemenea calitatea de organ al poliţiei rutiere, este cercetat în legătură cu faptele săvârşite de suspectul menţionat anterior.
Noi condiții de călătorie în străinătate a minorilor de peste 16 ani