Șoferii care sunt amendați în trafic vor putea contesta sancțiunea și la judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul lor. Modificarea a fost adoptată de Camera Deputaților în calitate de for decizional și va merge la promulgare, potrivit digi24.ro.
În prezent, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției poate fi contestat, în termen de 15 zile, doar la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în vederea stabilirii posibilităţii de a depune plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediu contravenientul, în prezent, plângerea fiind depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. Iniţiativa legislativă modifică primul alineat al art. 118 din Capitolul VIII „Căi de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei” al OUG 195/2002 după cum urmează: „Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătorie în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliului sau sediul contravenientul”. Percheziţii DGA la patru polițiști suspectați de ilegalități