Liderii Partidului Social Democrat au reiterat într-o postare pe pagina de Facebook a social-democraților că PNL a furat banii de pensii şi de alocaţii prin licitaţii trucate. Reacția PSD vine ca urmare a finalizării raportului Curții de Conturi care, susțin social-democrații, confirmă „tunurile PNL” date de Ministerul Sănătăţii în plină pandemie.

Conform controalelor efectuate de Curtea de Conturi s-a stabilit că preţurile au fost umflate și de 12 ori pentru ca firmele PNL să aibă profituri cât mai mari din achiziționarea de produse sau echipamente medicale și că acestea ar fi fost predate înainte să fie semnate contractele sau să fie finalizată procedura de achiziție.

„PNL a furat banii de pensii şi alocaţii prin licitaţiile trucate. Modelul Unifarm de guvernare înseamnă nimic pentru români şi bani cât mai mulţi în buzunarele liberalilor! Curtea de Conturi confirmă oficial tunurile PNL de miliarde, date la Ministerul Sănătăţii, în plină pandemie.

Rezultatele controlului sunt un abecedar al fraudelor pe bani publici comise sub directa oblăduire a lui Orban: – preţuri umflate şi de 12 ori ca să le iasă profituri cât mai mari firmelor de partid; – ţeapă cu alcool sanitar şi manevre financiare pe seama componentelor folosite la izolete; – produse predate înaintea semnării contractelor şi echipamente predate înainte de finalizarea procedurii de achiziţie”, se arată în postarea amintită.

Reamintim că PSD a anunțat că va depune o moțiune de cenzură în luna august împotriva Guvernului Orban motivându-și inițiativa prin faptul că Guvernul refuză dublarea alocațiilor începând cu data de 1 august și creșterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie. Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, este sigur că aproape toate partidele vor vota pentru căderea Guvernului liberal și a anunțat că până în acest moment partidul său a adunat peste 200 de semnături pentru înfăptuirea acestui demers.

Citește și: UDMR nu semnează moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

HashtagNews.ro